Ni se întâmplă tuturor, mai mult sau mai puţin. Am fost recent la un grup de rugăciune şi participanţii au fost încurajaţi să împărtăşească celorlalţi felul în care Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile în săptămâna trecută.
Am ascultat cum, fără nici un efort aparent, câţiva participanţi au împărtăşit rugăciuni ascultate. De la mărunţişuri (scăparea de o amendă a poliţistului) la lucruri mai serioase (vânzarea unui teren fără pierderi financiare, acum când aşa ceva este extrem de rar!) sau schimbarea vederii unei rudenii asupra mântuirii.
Am căutat şi eu în taina inimii mele să descopăr o rugăciune ascultată în săptămâna trecută… dar nu am găsit nici una! Nu mă înţelege greşit, am avut o mulţime de rugăciuni ascultate! Dar acestea erau în categoria celor pe care noi le considerăm „lucruri cuvenite”: să nu ne îmbolnăvim (grav), să nu avem accidente, să avem pâinea de toate zilele, să nu fim prea tare răniţi (de prieteni) şi duşmanii noştri să nu fie prea fericiţi (asta nu ştiu dacă m-am rugat vreodată, dar am pus-o aici just in case…).
Eu mă rog pentru ochii soţiei mele de 10 ani, pentru compania mea de un an, şi m-am rugat ani de zile pentru mântuirea unora şi nu s-a întâmplat nimic! Unele lucruri se strecoară pe listele noastre de rugăciune şi se încăpăţânează să rămână acolo cu anii! Şi nu ne rugăm „în trecere” pentru acestea, sau într-o doară; ne rugăm cu pasiune, cu interes.
Cum ascultă Domnul rugăciunile? Nu ştiu. Acum câteva zile mă cheamă cineva la spital să mă rog pentru o doamnă ce avea septicemie. Doctorii nu mai aveau ce-i face. febra era foarte sus, ardea şi faţa şi ochii îi erau sticloşi. Soţul ei era lângă ea. M-am rugat, şi pot să spun că nu am simţit nici o furnicătură prin şira spinării, nici un fior făcându-mi părul măciucă…. Pot spune dacă-s sincer (şi sunt!) că m-am rugat de nevoie, nu de voie, şi cam fără credinţă! În aceeaşi seară febra a scăzut, temperatura s-a normalizat şi doamna a fost trimisă acasă.
Că Dumnezeu are o voie a Sa şi că El este Suveran, nu ne îndoim nici unul. Stăm la marginea mormântului unui tânăr de 37 de ani şi ne consolăm că aşa a fost voia lui Dumnezeu, şi că „El ştie mai bine”. Dar dincolo de cuvintele acestea, este o încrâncenare, o neîncredere care se înfiripează în suflet, o frustrare că de ce nu ne-au fost ascultate rugăciunile!? De ce nu a putut fi salvată viaţa aceasta, importantă pentru soţia, copii, biserică, societate? De ce trebuie ca să răscoleacă sufletul acest pumnal ascuţit al durerii, mai ales al durerii de a nu înţelege, de a nu avea un răspuns satisfăcător!
Ştiu, trăim într-o lume păcătoasă, şi sunt atâtea consecinţe ale păcatului universal şi al lumii. Cu acestea explicăm cutremurul din Haiti, tsunami din Indonezia, accidente în care mor oameni ce-n aparenţă sunt nevinovaţi. Explicaţia pat-robertsoniană este simplistă, puerilă şi nesimţită. Isus a spus că moartea unora nu este un semn al păcătoşeniei lor mai mari decât a altora, ci un îndemn la pocăinţă.
Dar rugăciunea mea!? Eu sunt un păcătos, dar unul iertat! Sunt un copil al Tatălui! Mă încred în El. Mă rog „în Numele lui Isus!”. Nu cer „imposibilul”. Ceea ce eu cer, se rezolvă „cu un cuvânt”. De ce trec anii şi-mi rămân neascultate rugăcunile? Nu am un răspuns care să mă satisfacă pe mine. Am răspunsuri „teologice” care vor să pară „logice”; dar în realitate, nu mă satisfac.
Da, voi continua să mă încred în Dumnezeu, să-L iubesc şi să-L slujesc. Aceasta este o decizie făcută cu ani în urmă când El m-a ales din moarte pentru a mă aduce la viaţă. Dar în noaptea aceasta îmi vin în minte amintirile… În 28 luna asta se împlinesc 30 de ani de la moartea tatălui meu. A murit tânăr şi a lăsat copii orfani. În luna asta ar fi fost ziua mamei. S-a stins şi ea brusc, acum vreo trei ani într-un septembrie, încă relativ tânără. Şi mi-au venit în minte rugăciunile din puţinele nopţi în care tata era în comă. Eram „plin de credinţă” şi i-am spus medicului că Dumnezeu ne va asculta rugăciunile. Medicul a zâmbit subtil şi atotştiutor şi mi-a spus să mă pregătesc de înmormântare. El a avut dreptate. A fost Dumnezeu cu noi? Da! De o mie de ori, da! Dar ACEA rugăciune nu ne-a ascultat-o! De ce? Nu ştiu.
Poate ai descoperit tu un răspuns şi mi-l spui şi mie… Dacă este posibil de această parte a veşniciei! Asta, pentru a ne încuraja unii pe alţii, şi pentru a ne păstra credinţa şi încrederea în Domnul!
Autor: Ted Doru Pope
www.dorupope.com
2 comentarii
Multumesc mult pentru acest articol si pentru sinceritate…din toată lista de stiri de pe acest site pentru ziua de azi, aceasta mi-a atras în primul rând atenţia, poate din cauza că aceste întrebări expuse de tine aici m-au frământat perioade lungi de timp, şi încă mă mai frământă, probabil sunt prezente în minte şi apar în decursul vieţii fiecărui creştin autentic….Uneori Dumnezeu, în bunătatea Lui, mai trimite câte o pauză :), pentru a-mi întări credinţa, şi îmi răspunde la unele rugăciuni! Lauda Lui! Acum sunt într-o perioadă de binecuvântări intense, Domnul mi-a răspuns la o rugăciune de ani de zile, vreo 15 ani, o rugăminte la care aproape că pierdusem nădejdea de răspuns şi le ziceam la toti că daca se intâmplă aceasta, pai e o MINUNE etra-colosala (sper că m-am exprimat destul de clar cât de importantă era şi este pentru mine :)… si acum sunt în culmea fericirii, glorie Lui, nu pot sa-I multumesc destul!!! Clar că au fost şi sunt multe alte rugăciuni care, fie că au fost ascultate, fie că nu…aşa a vrut El, cum ai spus şi tu… dar, vorbind de acest caz aparte şi de această perioadă îndelungată de aşteptare, despre care am menţionat mai sus, în decursul ei, în mare parte am crezut că ceea ce cer se va întâmpla, însă am avut şi multe perioade de îndoială, de deznădejde, de învinuire a mea, a Lui, a altora din jur, fie că eu nu am avut sau ei nu au avut destulă credinţă, momente de retrospectivă, de analiză a propriilor greşeli, a greşelilor altora… până la urmă am înţeles următorul lucru: Dumnezeu nu dă niciodată după meritele cuiva, ci după voia Lui, care este bună, plăcută şi desăvârşită (Rom 12:2).
Da, Isus a zis: Mat 21:21 …„Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s’a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,” se va face.” Sau:
„Mat 7:7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
Mat 7:8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.”
De fiecare dată când citesc aceste pasaje sunt şocată şi mă condamn foarte mult pentru mica mea credinţă… Deci, potrivit cu acest adevăr spus de Isus, unica condiţie pentru a primi ceva este credinţa… o CREDINŢĂ MARE, aşa cum zice şi Iacov, fără să te îndoieşti deloc! Cred că în mare parte aceasta este cel mai important ingredient!…dar mai sunt şi multe altele, din vorbele lui Isus din alte texte şi cele ale apostolilor: să trăieşti în ascultare totală de Dumnzeu (să rămâi în cuvintele lui Isus şi ele să rămână în tine şi atunci poţi cere tot ce vrei, Ioan 15); să ceri orice lucru legat de lărgirea Împărăţiei lui Dumnzeze (tot la Ioan 15); să ceri potrivit cu voia lui Dumnezeu (şi aici apare întrebarea: oare care este ea?!); să nu ceri pentru a risipi în poftele tale (Iacov); să ai mulţi oameni care să se roage pentru tine şi să se roage cu credinţă, etc…. dar până la urmă, de ce să mai ceri, dacă Dumnezeu le ştie pe toate?! (Mat 6:31 Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: „Ce vom mînca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Mat 6:32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.) … acest text m-a mângâiat foarte mult de multe ori pentru că Tatăl Meu ŞTIE de tot ce am nevoie eu… şi totuşi de ce nu se întâmplă mai repede, sau de ce unele lucruri nu se întâlă niciodată, chiar dacă trec cu succes ‚testul valorii în ochii lui Dumnezeu’ din textele-grilă de mai sus…?! Studiind Biblia am descoperit că majoritatea oamenilor credinţei şi-au pus aceste întrebări şi cei mai speciali oameni cu cea mai mare credinţă şi cele mai multe realizări, pe plan spiritual, au trecut prin cele mai grele circumstanţe, inclusiv prin frustrări din cauza rugăciunilor neascultate: Avram, prietenul lui Dumnezeu, cel declarat neprihănit prin credinţă şi tatăl tuturor credincioşilor – a aşteptat naşterea fiului în jur de 25 ani, perioadă în care a încercat să-şi rezolve singur problema şi a dat greş în aşa fel că şi pănă în zilele de azi se luptă Palestina cu Istaelul; Moise a fost frustrat de ce Dumnezeu nu ascultă rugăciunile poporului evreu şi nu eliberează poporul său, după care a încercat singur să facă dreptate şi a dat greş, a trăit o perioadă de frustrare în pustie, după care o altă perioadă lungă de aşteptare şi luptă cu necredinţa poporului în pusite, rugăciuni de mijlocire pentru ei, ca pănă la urmă să nu intre nici el in ţara Canaanului, pe care tânjea aşa de mult să o vadă; Ana – rugăciuni fierbinţi de ani de zile cu privire la naşterea fiului ei, pe care a trebuit să-l lase la Templu, aşa cum a promis, fără să poată să-l mângâie pe creştet în fiecare seară şi să-l sărute pe ochişori în fiecare dimineaţă; Pavel, care a predicat Evanghelia peste tot în Imperiul Roman şi mii de oameni au fost vindecaţi la rugăciunile lui, se roagă la Dumnezeu pentru boala pe care o are (se presupune, o boală de ochi) şi de trei ori este refuzat de Dumnezeu, pentru că a zis El: „2Co 12:9 „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine.”…chiar Hristos, după nopţi de rugăciune petrecute cu Dumnzeu, după atâtea confimări ale admiraţiei pe care o are Tatăl pentru Fiul, după atâtea minuni pe care le-a făcut cu oamenii, primeşte REFUZ la rugăciunea din Ghetsimani:
“Luk 22:41 Apoi S’a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage,
Luk 22:42 zicînd: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
Luk 22:43 Atunci I s’a arătat un înger din cer, ca să-l întărească.
Luk 22:44 A ajuns într’un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt.
Luk 22:45 După ce S’a rugat, S’a sculat, şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare…”
Dacă Hristos, Fiul adorat a lui Dumnezeu, a avut rugăciuni neascultate, pentru un mai mare bine – pentru salvarea întregii omeniri de la moartea veşnică, prin credinţă în jertfa, în chinul Lui… trebuie să accept adevărul, spus tot de El: ucenicul nu este mai mare decât învăţătorul lui…şi să admit Suveranitatea lui Dumnezeu, împreună cu inima Lui BUNĂ, chiar dacă divolul încearcă să-mi distorsioneze imaginea bunătăţii lui Dumnezeu, aşa cum a făcut şi cu Eva, şi să ştiu că El lucrează un mai MARE BINE despre care a zis Pavel în Romani 8:28-29:
Rom 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Rom 8:29 Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.
Rugaciunea nu este neascultata ci doar amanata sau lasata de-o parte pentru ca Dumnezeu sa-si arate Slava. Te-ai gandit vre-o data ca esti o minune a lui Dumnezeu? Cine poate trece prin ce ai trecut tu si sa ramana multumitor? Putini, iti spun eu!
Eu am rog de 17 ani sa-mi aduca sotul la mantuire si inca nu s-a intamplat nimic, dar, pot sa spun ca ficare zi de lupta ma apropie tot mai mult de Domnul si cred ca nu mai este mult si-l va mantui. Este felul de lucru a lui Dumnezeu pe care noi nu-l intelegem dar eu cred ca este bine stabilit si intemeiat. Si mai stiou ca durerea noastra este si durerea Lui.