Rolul păstorului în activitatea bisericii locale

Fapte 20:28, Efeseni 4:11-12

Timpul în care trăim mai este numit timpul Bisericii, Hristos a chemat oamenii, care îndeplinesc în biserica rolul important: acel de păstor, învăţător, evanghelist, etc. Unii conducători contemporani ai Bisericii se prezintă ca persoane importante atrase de mass-media: „cei care distrează publicul” – psihologi, filosofi sau jurişti. Toate aceste înţelesuri sunt în contrast cu simbolurile folosite de Biblie care descriu un conducător spiritual.

În 2 Timotei 2, Pavel foloseşte 7 metafore diferite pentru a descrie truda şi slujirea conducerii. El ne prezintă slujitorul ca învăţător (v.2), ca ostaş (v.3), ca atlet (luptător) (v.5), plugar (fermier) (v.6), lucrător (v.15), ca un vas (v.20,21) şi ca rob (v.24). Toate aceste metafore ne aduc la ideea de jertfire, slujire, muncă şi încercări grele. Ele descriu cât de diferite şi complexe sunt responsabilităţile care necesită o conducere spirituală. Niciuna nu ne prezintă conducerea ca ceva romantic şi aventuros.

Domnul Isus însă, în ceea ce privește conducerea  spirituală a folosit şi a aplicat la El însuşi mai întâi metafora de Păstor – cel care paşte oile. Aceasta foarte bine transmite ideea de slujire. Păstorul conduce, hrăneşte, are grijă, apără, îndreaptă, linişteşte. Păstorii nu deţin funcţii în societate. În aproape toate culturile (societăţile), păstorii se găsesc pe o scară mai joasă a societăţii.

Aceasta, de asemenea, corespunde conducerii spirituale, pentru că Domnul Isus a spus: “Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte”. (Luca 22:26). Însăşi Isus ne-a dat exemplul care merită urmat; când a spălat picioarele ucenicilor, ceea ce de obicei făceau robii (Ioan 13).

Între a paşte oile, însă, şi a conduce biserica este o mare diferenţă. Pentru a paşte oile nu ai nevoie de calificative speciale, şi nu este foarte de greu.

Când apare întrebarea referitoare la: „… să păstoriţi Biserica Domnului” (Fapte 20:28), acest exerciţiu nu este uşor şi nu stă în puterea oricui. Cerinţele sunt greu de îndeplinit. Nu fiecare corespunde şi dintre cei care ar putea, nu toţi au succes. Păstorul trebuie să împlinească o multitudine de roluri şi totuşi sunt unele priorităţi:

Păstorul şi viziunea

(Exodul 17:5)

–          Importanţa viziunii;

–          Înţelegerea şi primirea viziunii (Isaia 54:2-3);

–          Împărtăşirea viziunii (ucenicie; lucrarea în echipă).

Un conducător trebuie să ştie unde merge. Fără un ţel, fără un scop sau fără o viziune (aceste cuvinte pot fi folosite ca și sinonime), o persoană nu are motivaţia adecvată şi oamenii nu îl urmează.

Păstorul şi predicarea/ învăţarea

(2 Timotei 3:2b) „…în stare să înveţe pe alţii”.

–          Chemarea în lucrare (Romani 10:14-17);

–          Competenţa păstorului (necesitatea pregătirii teologice a păstorului, studiu personal) (2 Timotei 4:1-5);

–          Conduita personală: Conducerea spirituală nu este o poziţie pe care o deţine, este un mod de conduită.

Păstorul şi păstorirea

–          Necesitatea consilierii;

–          Confidenţialitatea;

–          Vizitele pastorale.

Păstorul şi implicarea bisericii în slujire

–          Serviciile de închinare;

–          Evanghelizare;

–          Misiunea şi plantarea de biserici;

–          Slujirea după modelul Domnului Isus: „Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să-I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”. (Matei 20:26-28).

Moody a spus: „Un om nu este mare pentru că are mulţi slujitori, ci pentru că slujeşte pe mulţi”.

Serghei Namesnic

Directorul Colegiului Teologic-Pedagogic