Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Rusia îşi exprimă condoleanţe familiilor şi rudelor victimelor şi deasemenea le doreşte o recuperare cât mai rapidă tuturor celor afectaţi ce se afla pe patul de spital. În acelaşi timp, Uniunea îşi exprimă dezacordul total faţă de acţiunile înterprinse de către organizatorii şi autorii atacurilor teroriste în metrourile din Moscova, relatează site-ul oficial a UBCEC din Rusia.
Având în vedere complexitatea situaţiei, conducerea spirituală a Uniunii Baptiste din Rusia invită toţi oamenii de bună credinţă să se unească împotriva răului, pentru a ajuta victimele şi familiile acestora, creând o atmosferă socială de pace şi linişte.
Biblia spune clar că viaţa fiecărui om este un dar de la Dumnezeu, aşa că nimeni nu are dreptul de a lua viaţa altei persoane.
În Săptămâna Mare, când întreaga lume creştină a fost în anticiparea sărbătorii creştine principale – Paştele, aceste evoluţii sunt un afront adus nu numai creştinilor, ci şi întregii societăţi. Adevărate sunt cuvintele Domnului nostru: “Tata! iartă-i căci nu ştiu ce fac … “( Luca 23:34).
Astăzi, UBCEB din Rusia invită toate Bisericile creştine la rugăciune pentru pace, sănătate şi răbdare. Conducerea spirituală speră şi se roagă pentru serviciul public al ţării noastre care are responsabilitatea de a proteja cetăţenii ţării de interacţiuni agresive şi să se asigure siguranţa acestora.
Veronica Bucur, echipa StiriCrestine.ro
