Ruxandra a intrat agitată la noi în clinică, întrebând într-o suflare dacă se face avort la centru nostru. Era însărcinată în 14 saptămâni, iar tatăl era fostul ei prieten. Acesta părea a fi motivul principal pentru care nu îsi dorea acest copil: pentru că era al lui; iar ea nu voia să mai aibă vreodată de-a face cu el. Avusese în urmă cu ceva vreme niște simptome ciudate, iar doctorul din localitate i-a dat tratament pentru tulburări hormonale. După o perioadă, văzând că situația nu se mai schimbă, a vrut să cunoască opinia altui medic, dintr-un oraș mai mare. Acolo a aflat că este însărcinată, în 14 săptămâni. Vine dintr-un orașel de munte, unde orice noutate e discutată și rediscutată. Era îngrozită la gândul că cineva din orașul ei sau dintre rudele ei va afla că este însarcinată, pentru că era sigură că se va declanșa o avalanșă de vorbe, bârfe, care se vor termina cu o reputație pierdută, iar numele ei va fi târât în tot felul de gunoaie. Pe de alta parte, avea alte planuri la cei 22 de ani pe care îi are: voia să își termine studiile, și să înceapă o viață nouă alături de noul ei prieten. Nicidecum să poarte copilul celuilalt bărbat.
Am început sa îi vorbesc despre avort, despre consecințele lui, despre modalitățile crude de a avorta, despre copii – ca ființe vii, despre stadiile de dezvoltare ale acestora… i-am arătat imagini cu copiii la stadiul de dezvoltare la care era copilul ei, și părea interesată, dar rece. Imi spunea întruna: “înțeleg ce ziceți, însă eu nu pot să păstrez copilul ăsta. Nu vreau și gata! Voi face avort cu prețul vieții. Dacă nu îmi face nimeni în România, voi merge în străinătate, însa tot nu îl pastrez! Nu mai încercați să mă convingeți, că tot degeaba. Eu vreau să scap de copil! I-am luat numărul de telefon și i-am cerut permisiunea de o o suna după câteva zile să știu ce a hotărât să facă până la urma. Deși trecuse de limita legala în care i se poate face avortul în România, aveam o temere… că se va găsi cineva care să îi smulgă cu cruzime pruncul din pântec, fără să îi pese ca e ilegal sau să cântărească prețul vieților implicate – a mamei și a copilului. A plecat hotarată, mai departe, spre altă clinică, sperând că cineva o va scapa de “problemă”.
Am rămas pe gânduri, destul de dezamăgită de faptul că era împenetrantă la mesajul care doream să ajungă la ea. La cât părea de hotărâtă să facă avort, mi-am dat seama că doar Dumnezeu mai poate să o întoarcă din drum și să îi dea o nouă perspectivă asupra lucrurilor. Așa că, într-o rugăciune, am lăsat-o în mâna Celui care poate să o lumineze mai mult decât aș putea să o fac eu vreodată, și să I se descopere.
M-a sunat ea cateva ore mai târziu, pentru a-mi spune, înciudată, că nu a găsit pe nimeni să o ajute, însă va reveni în Cluj în altă zi pentru a se ocupa de sarcină. Revine după câteva zile, însă, cu un telefon, și începe: “Bună ziua, voiam să vă spun că acum nu mai văd lucrurile așa, că m-a ajutat mult că am vorbit cu dvs.. Doamne-ferește nu aș mai face avort. S-au schimbat mult lucrurile. Au aflat părinții, și nu au fost așa cruzi cum mi-am imaginat, ci din contră, vor să mă susțină de-acum înainte… Dar o să mai trec eu prin Cluj și o să vin să vă spun mai multe!” Am rămas atât de șocată, încât toată ziua doar despre asta am vorbit cu oamenii care s-a întâmplat să îmi iasă în cale. Jubilam, în sfârșit!
Venise anotimpul roadelor… Iar Dumnezeu – care a promis ca întotdeauna după semănat va veni secerișul – mai târziu, dar mai mult decât am semănat – a fost credincios încă odată, și a vrut să ne lase să “gustăm” din dulceața rodului. Fie ca El să ducă la bun sfârșit ce a început în Ruxandra, să i se descopere în frumusețea Lui, și să îi dea mântuirea sufletului.
Autor: Asociatia “ProVita”, România
