Abandonat pentru tine!

Matei 27:45-50

Abandonat,  părasit, uitat… unele din cele mai grele cuvinte, stări, sentimente. “Lăsat în urmă”, “lăsat în faţa altarului”, “pe dinafară”, “scos din ecuaţie”… sunt doar câteva din expresiile inventate pentru a accentua poate această stare intensă de dezolare.

Sentimentul acesta de abandon, l-am trăit şi eu, inca din copilărie. Dacă lui Timotei, Pavel îi spune, “din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi”, în cazul meu ar fi “din pruncie cunoşti ce înseamnă abandonul”. La numai doi anişori, doi, după un calvar în viaţa familiei, Jan (că n-am putut să-i spun niciodata tată) a plecat luând totul. A luat tot… mobila, jucăriile mele, hainuţele, lucruşoarele…totul. Şi a plecat… Am ramas numai cu ce aveam pe mine, un tricou ramolit şi nişte pantalonaşi rupţi si mama la fel, cu ce era îmbrăcată. Ne-a părăsit, m-a abandonat. A plecat şi nici nu m-a mai căutat vreodată. Cand am crescut, cand Christos m-a chemat la El, l-am cautat eu. L-am cautat sa-i spun ca il iert! Si l-am iertat din toată inima.

Stim ce înseamnă abandonul! Cu siguranţă!

“O femeie”, o mamă ce trăieşte toată viaţa cu soţul ei, pentru ca în final, acesta din urmă să plece. Cancer. “Un soţ”, care se trezeşte neputincios cu casa goală. Soţia a cunoscut pe altcineva.  “O mamă”, care îşi plânge amarul pentru că fiica ei a fugit de acasă cu un băiat ce l-a cunoscut cu doar câteva săptămâni în urmă. “Un bărbat”, care are o familie numeroasă, căruia i se desface contractul de muncă. “Un prieten apropriat”, care discută lucrurile cele mai intime despre tine cu alţii.

“O bătrânică”, mamă şi bunică care este data în grija unui azil de bătrâni. Copii nu o mai recunosc, n-au nevoie de ea, nu o mai vizitează. Dacă aţi uitat de lucrurile astea, vizitaţi un azil, un orfelinat, un spital de boli incurabile sau poate vecinul cu care locuieşti pe scară, ori uită-te mai atent la cei din casa ta. Nu sunt departe de noi.

Cu toţii am simţit acest sentiment de abandon în diferitele sale forme, de “lăsat pe dinafară”, “părăsire”, de “n-ai importanţă”, de “nu-mi pasa de tine”, “nu mai am nevoie de tine”, “eşti un rebut”.

Biblia vorbeste cu nonşalanţă despre astfel de cazuri. Nu se sfieşte.

Moise a ştiut ce înseamnă abandonul. Fuge din casa lui, din neamul său. Blamat de ai săi, fugar, în pustie. Se stabileşte în Madian. Aici ori e egiptean ori e evreu…ori ce e? Nici asta nu mai ştie exact. Ştie însă faptul că e cam abandonat. Dumnezeu nu prea raspunde. 40 de ani a trebuie să stea fără nimic concret. Care-i treaba… Se însoara totuşi, dar parca tot singur e, străin. Şi numele pe care il pune copilului e seminficativ. Exod 2:22 “Ea a nãscut un fiu, cãruia el i-a pus numele Ghersom (Sunt strãin aici) „cãci” a zis el „locuiesc ca strãin într-o tarã strãinã.”

Iov, la fel…fii şi ficele sale, averea sa, tot ce avea, sănătate…tot i-a fost luat.Cât a stat Iov în durerea sa, abandonat parcă de Dumnezeu, uitat… Prietenii, apropriaţii săi îl dispreţuiau, zile la rand n-au vorbit nimic cu el, căci mare îi era durerea, spune Biblia.

Într-o peştera Domnul îl întâlneşte pe Ilie. “Ce faci tu aici Ilie? Doamne, am fost plin de râvna pentru Tine. Ei te-au părăsit! Şi, impreuna cu tine..şi eu.., sunt aşa de abandonat, de părăsit…Am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa!”

Dima, colaboratorul lui Pavel,”tovarăşul de lucru”, acela care l-a însoţit în lucrarea sa… l-a părăsit. Lucrarea sa nu a fost de conjunctură. Peste şase ani îl insoţise pe Pavel. A suferit impreuna cu el, a fost cu el. Şi totuşi… Pavel îi scrie lui Timotei  “Cautã de vino curând la mine. Cãci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a pãrãsit, si a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.” 2 Tim 4:9, 10

“M-a părăsit”, într-un context în care vorbeşte despre slujire, în care Pavel spune că unul a plecat iar altul a fost trimis, motiv pentru care solicita lui Timotei şi Marcu să vină degrabă pentru că îi sunt „de folos pentru slujbă”, Dima, s-a dus la Tesalonic (loc comercial, politic, cultural).  Tot Pavel vorbeşte despre el că face parte dintre aceia despre care se spune că „suferă de foame, de sete, sunt goi, chinuiţi, umblă din loc în loc…gunoiul lumii acesteia, lepadătura tuturor.”

Dar, mai mult decât oricine, de departe cel mai groaznic, cel mai adânc sentiment de abandon, L-a trăit Domnul Isus.

V-aţi gândit cât de singur era Isus. Mulţimi îl urmau, ucenicii Săi şi totuşi atât de singur. Fără locuşorul Lui, fără casa Lui, fără barca Lui. Mulţimi îl urmau, dar nu îl înţelegeau. Ucenicii Săi, la fel.

La un moment dat zice, „dacă nu veţi mânca trupul meu şi nu veţi bea sângele Meu nu sunteţi urmaşii Mei.” Noi suntem evrei, nu ne spurcăm în halul ăsta! “Nu mă refer la asta...” Si mulţi l-au părăsit. “E prea de tot…”  S-a întors spre ucenici apoi…”voi nu plecaţi?”. “La cine sa ne ducem. Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. Petru a înţeles. 12 au rămas. Unul era fiul pierzării, şi la momentul potrivit, l-a părăsit. Cu 11 s-a retras. Din 11 a luat 3 şi s-a dus în grădină să se roage şi ei au adormit. Mulţimea a venit să-L aresteze şi ucenicii au fugit, l-au părăsit în cele mai grele momente. Doi au mai rămas. Petru şi Ioan. Apoi Petru l-a părăsit şi el, s-a lepadat de El.

Domnul Isus a spusese însă “cu totii veţi fugi, mă veţi părăsi, dar “Tatăl Meu e cu Mine; tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut”. (Ioan 8). “Tatăl este cu Mine!!!…”

Matei 27:45, 46

Hristosul lui Dumnezeu era pe cruce. Un soldat, luase deja ciocanul şi pe rând a bătut în mâinile şi picioarele Sale. Ridicându-L pe cruce, a fost aşezat întocmai în acea poziţtie pentru care a venit să moara, intre om şi Dumnezeu. Un preot pe propriul altar. Stătea spânzurat în lumină până când un întuneric gros a acoperit pământul. Nu a fost o furtună de nisip sau o eclipsă.  Era un întuneric supranatural ce a ţinut 3 ore. Un întuneric în miezul zilei. Era ca şi cum toată creaţia simţea împreună cu Creatorul.

Istoricul Dionisie scrie despre întunericul acela că „Ori Dumnezeul naturii suferă, ori lumea cunoscută se prăbuşeşte în ruină”.

Cum să nu fie cerul întunecat. Oamenii ucid cu sânge rece Lumina Lumii!!!

Universul se zbate. Dumnezeu a zis…. ”În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face sã asfinteascã soarele la amiazã, si voi întuneca pãmântul ziua nãmeaza mare. Vã voi preface sãrbãtorile în jale, si toate cântãrile în bociri pentru morti, voi acoperi toate coapsele cu saci si voi face toate capetele plesuve; voi arunca tara într-o jale ca pentru un singur fiu, si sfârsitul ei va fi ca o zi amarã.” Amos 8:9,10

3 ore solemne şi gândul ţi se duce la zilele când evreii erau în Egipt şi Dumnezeu aducea judecata asupra egiptenilor… A noua plagă, nu 3 ore ci 3 zile de întuneric. Aşa de întuneric era încât puteai să-l pipăi. Dar asta era numai introducerea plăgii cu nr. 10, o introducere într-o atmosferă puternică pentru că ..urma moartea. Daca mielul nu era sacrificat, copilul murea.

3 ore de întuneric… Minunaţi-va!!! Ar fi trebuit să trec de la casă la casă şi moartea să vă cuprindă, dar Fiul Meu, Mielul lui Dumnezeu a fost sacrificat. ” Iata Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”.

Domnul Isus a vorbit de cel puţin trei ori înainte ca acest întuneric să se lase. În timp ce era răstignit, Domnul Isus li s-a adresat: Tată iarta-i că nu ştiu ce fac.” Luca 23:34. El a vorbit tâlharului de pe cruce şi l-a asigurat de locul care îi era pregătit. Luca 23:39-43 Şi-a lăsat mama în grija ucenicului Său preaiubit. Ioan 19:18-27. Însă când întunericul a venit, “Domnul Isus a tăcut pentru trei ore”. După 3 ore, Isus a strigat, “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Un citat direct din Ps 22:1. În acest timp de întuneric Isus a fost făcut păcat pentru noi. 2 Cor 5:21.

“Tată iartă-i că nu ştiu ce fac”. Te-ai fi aştepat la aceste cuvinte. Domnul Isus ne-a spus că trebuie să ne iubim duşmanii.

Şi te-ai fi aşteptat ca Domnul Isus să se întoarcă spre hoţul, tâlharul de pe cruce şi să-i zică „astăzi vei fi cu mine în cer, în rai”, pentru că Domnul a venit să dea viaţa veşnică. Fiul omului nu a venit să judece lumea ci să o mântuiască.

Şi când se uită la Ioan şi la Maria…”femeie iată-ţi copilul, fiule, iată-ţi mama”. Te-ai fi aşteptat să spuna asta. Domnul Isus a împlinit Legea şi Legea spunea să-ţi onorezi părinţii.

Dar ce zice Domnul Isus acum te uimeşte. “Eli Eli, Lama Sabactani. Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit”. Păi, Tată, nu mai eşti cu Mine???? Unde eşti, de ce m-ai părăsit?!?!

Isus, lumina lumii şi totuşi moare în întuneric. Din intunericul Calvarului…strigă spre Dumnezeu. El strigă!!!! Cu ultimele forţe, în slăbiciunea Sa.Un strigăt al durerii, al abandonului…

„A strigat cu glas tare” Soldaţii, cei ce erau acolo nu şi-au zis…Ce, ce-ai zis? Zi mai tare că nu auzim. Cu toţii au auzit!!! A strigat Fiul lui Dumnezeu în durerea Sa şi fiecare a auzit bine, foarte bine. De aici avem cuvântul “mega”, “megafon”.

“Soarele şi luna se întunecã, şi stelele îsi pierd strãlucirea.  Domnul rãcneste din Sion, glasul Lui rãsunã din Ierusalim, de se zguduie cerurile si pãmântul. Dar Domnul este scãparea poporului Sãu, si ocrotirea copiilor lui Israel”. Ioel 3:15,16

Oare fiecare dintre noi, n-am întreba la fel. ”Da Doamne…de ce pe El, pe Fiul Tău? Abandonează-i Doamne pe nemernici, pe ticăloşi, pe jegoşii lumii acesteia care te înjură, care te necinstesc, abandonează-mă pe mine, că-s un nenorocit, şi-mi bat joc de viaţa mea  prin felul în care mi-o trăiesc dar nu, dar nu pe Fiul Tău. Nu-L abandona pe Acela în care Tu ai spus că îţi găseşte toata bucuria, Acela despre care ai spus, că e plăcerea Ta, Acela care a ascultat în toate zilele vieţii Sale de voia Ta, Acela care a ascultat fără crâcnire. Abandonează-i pe ei. El e Neprihanitul Tau!

De ce L-ai abandona pe EL?!?!

Oare nu a zis David… “Am fost tânãr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25. David nu ştia ce vorbeşte. Habar n-avea. Păi dacă Fiul Tău e abandonat…

Ba ştia David ce spune. În clipa aceea Domnul Isus nu era neprihănit. În clipa aceea era cel mai mare hoţ, cel mai mare adulterin, cel mai mare ucigaş, tâlhar, dar nu din pricina lucrurilor pe care le-a facut. Nu! Nicidecum! Ci din pricina lucrurilor pe care le-a luat asupra Sa. “El a purtat pãcatele noastre în trupul Sãu, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatã de pãcate, sã trãim pentru neprihãnire; prin rãnile Lui ati fost vindecati.” 1 Petru 2:41

Pacatele noastre. Păcatul meu l-a adus pe Dumnezeu în starea aceasta. Păcatul!!!!

Dar oare nu aşa s-a întâmplat şi cu Avraam şi cu Isaac? Oare n-ai găsit tu soluţia. Întotdeauna găseşti soluţia! Pe Avraam L-ai împiedicat să-şi ucidă fiul! De ce n-ai împiedicat asta şi cu Isus? Un berbec nu era deajuns…?  Nu! Nimeni nu putea să-I ia locul. Jertfa Sa este unică.

Ora în care s-a frânt, este tocmai ora în care la templu se aducea jerta. La o aruncătură de durere, un preot îmbrăcat în haine preoţeşti, lua viaţa unui mieluşel, îl aducea ca jertfă, neştiind că ceea ce face el acolo…e aşa de inutil! Dumnezeu în clipa aceea nu se uita la mieluşel, ci la Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii (Ioan 1:29). Jerfa aceea doar acoperea păcatul… pentru o vreme. De asta trebuia adusă în fiecare an …. Jerta Domnului Isus a fost odată pentru totdeauna.

O… imensitatea dragostei lui Dumnezeu…Pentru că ne-a iubit…ne-a iubit până la capăt.  “Doamne poartă-te cu Mine ca si cum te-ai purta cu ei, apoi cruţă-i!”, ar fi spus Domnul.  A sfâşiat inima lui Dumnezeu. Câţi v-aţi da copilul pentru niste nemernici? Dar asta a împăcat sfinţenia lui Dumnezeu. Grozavia Pacatului!!!

În Ps. 22:2 ni se sugerează o perioadă de lumină şi una de întuneric; şi în 22:3 se accentuează sfinţenia lui Dumnezeu. Cum ar putea un Dumnezeu sfânt să priveasca la Fiul Său care a devenit păcat?

Când Dumnezeu a luat păcatul lumii cumva asupra Sa, Dumnezeu Şi-a abandonat Fiul. Asta face păcatul! Păcatul e singurătate, abandonare. Păcatul provoaca durere.

Păcatul separă pe om de Dumnezeu şi îi dă singurătate. Şi cât de singur te poţi simţi fără Dumnezeu.

Separă pe om de om.  Părinte de copil, soţ de soţie, prieten de prieten, frate de frate…

Păcatul separa şi pe om de sine însuşi. Oare n-aţi văzut oameni ce merg pe stradă pierduţi, cu ochii înspre nicăieri… Singurătate! ”Măcar nu voi fi singur în iad, zic unii…” Nu! Nu nu e companie în iad. E un loc al întunericului, al singurătăţii şi vor zice de ce m-ai parasit, însă vor şti răspunsul, pentru că L-au abandonat pe Dumnezeu.

Iadul. Loc al abandonului, loc al separării veşnice. “În întunericul de afară, unde e plânsul şi scrăşnirea dinţilor” Matei 8:12. Oare nu acest îintuneric l-a luat Domnul Isus asupra Sa? Oare  nu asta a însemnat acel întuneric?

El a rezolvat problema păcatului. În grădina Edenului, când Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu i-a alungat din grădină. Dumnezeu a rezolvat problema păcatului.După cădere păcatul a devenit aşa de urât, încât Dumnezeu a trebuit să inunde pământul. Potopul. Dumnezeu a rezolvat problema păcatului. Sodoma şi Gomora. Aşa de urâcioase, încât Dumnezeu le-a judecat. El a curăţat totul. Fiecare persoană, animal, clădire , plantă, copac. Dumnezeu a rezolvat problema păcatului. Când Biblia spune despre ce a văzut Avraam, afirmă că a văzut un fum gros ce se ridica de pe pământ. Canaanul, loc dezgustator..Dumnezeu a nimicit populaţiile de acolo. A rezolvat problema pacatului

Când Isus a fost lăsat pe cruce, Dumnezeu a rezolvat problema păcatului! Blestemul păcatului era asupra Sa. Expus la mânia, judecata lui Dumnezeu. A trecut prin aceasta pustie a singurătăţii.Când păcatul lui Israel era transferat asupra unui ţap, pentru Azazel, El era alungat în singurătatea, pustia deşertului, în separare.  Acelaşi lucru şi pentru Fiul lui Dumnezeu. În sfinţenia Sa, ăsta a fost modul în care a rezolvat problema.

El a fost părăsit pentru tine! Eşti departe de Dumnezeu? Departe de ai tăi, departe de tine însuţi. Păcatul este problema! Pacatul în toate formele sale. El a luat păcatul tău asupra Sa. De asta a venit printre noi. Abandonat, ca să ne putem abandona în mâinile unui Dumnezeu iubitor si niciodata să nu mai fim singuri. Abandonat, ca să-L putem regăsi pe El şi odată cu El pe noi înşine. Abandonat, ca să putem fi incluşi într-o aşa familie grozavă. Abandonat, ca într-un final să fim cu El în slavă, cu sfinţii Săi.

Max Lucado vorbeşte despre un cuplu Alan şi Penny Mcllroy care a adoptat doi copii. Ce e special în asta…? Copii adoptaţi sunt o mulţime. Mai sunt astfel de cupluri cu inimă largă. Da… însă gravele probleme de care sufereau aceşti copii fac acest gest să fie cu totul special.

Saleena, unul din copii  provine dintr-o mamă dependentă de cocaină. Supradoza injectată de mama sa, a lăsat copilul cu infirmităţi grave. Nu auzea, nu vedea, nu vorbea, nu putea să se mişte. Familia a adoptat-o la şapte săptămâni. Doctorul i-a dat un an. Ea trăieşte de şase. Al doilea copil, Destiny, are un anişor acum. La fel fără să se poata mişca, vegetativ, culcată într-un pătuţ. Părinţii adoptivi niciodată nu o să le poată auzi glasul, niciodată nu o să poată primi un sărut de la copilaşii lor. Nu-şi vor vedea copii la şcoala duminicală, la cor, crescând sănătoşi. Ei îi îmbăiază, ei îi schimbă, îi ajută cu aparatele, fac totul pentru ei.

Ce fel de dragoste e asta? Ce fel de dragoste primeşte dezastrul în casa sa? Ce fel de dragoste se uită la aşa fiinţe, la calamitate, la infirmităţi şi spune „Îi luăm noi. Îi vom îngriji noi!”

Când ajungi la un cuvânt care să descrie aşa o dragoste, dăruieşte-l lui Christos. Eram nişte abandonaţi, calamităţi, vegetativi din punct de vedere spiritual, în păcat. Dar Christos, pe cruce, ne-a îmbrăţisat. Ne-a inclus in familia Sa. El nu ne va părăsi. El va fi cu tine mereu. El vrea să fie cu tine pentru toata veşnicia.

El a fost părasit şi dispreţuit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, dar pentru singurul motiv ca noi să nu fim nici părăsiţi, suferinţele noastre să treacă asupra Sa.

Noi meritam să fim părasiţi de Dumnezeu, uitaţi, îndepărtaţi. Păcatele noastre, ce gândim, ce simţim, ce suntem, ce facem cu ce ne-a dat Dumnezeu, totul…ne condamnă. Noi meritam. Dacă ar zice azi Dumnezeu… Te părasesc!, n-am avea nici un argument. Da! Merităm asta. E cineva care nu merita totuşi să fie părăsit de Dumnezeu!  Singurul care nu a meritat vreodată a fost părăsit. Şi datorită Lui…Dumnezeu promite celor ce sunt ai Săi: “Niciodată nu te voi lasa, cu nici un chip nu te voi părăsi…” Eşti al lui Dumnezeu? N-ai vrea să fii?

Jan (tatăl meu) m-a abandonat, cum am zis… Cât am trăit n-am putut numi pe cineva cu apelativul: tată. Însă, întro bună zi, am putut să spun altcuiva Tată. De atunci mereu m-a însoţit… Şi ce Tată bun şi plin de dragoste este! Lasă-L să fie şi Tatăl tău…

www.mariuszarnescu.wordpress.com