Jurnal din Benin, Africa (Cristian Galea şi Vladimir Pustan) – partea 2

11.03.2010 – prima evanghelizare (joi)Am ştiut de dimineaţă că după-masa vom pleca la Dejeregbe. De dimineaţă, Benin-ul ne-a întâmpinat cu deosebită căldură. M-am bucurat mult că azi am apucat să merg la internet, am vorbit cu familia, colegii şi cu Alina de la Beius. Alina mi-a spus că dacă nu voi avea grijă de Vladimir să nu păţească nimic, voi avea probleme mari. Sunt nevoit să-i port de grija J. Ziua a trecut repede, sunt foarte bucuros că diminetile avem timp să ne odihnim, atât eu cât şi Vladimir.

Pe la 4 după-masa am plecat înghesuiţi 11 oameni într-un microbus mic spre Djeregbe. E oraşul în care am făcut prima evanghelizare când am fost data trecută în Benin. Am fost bucuros să revăd locurile unde am plantat prima biserică de aici. Am fost plăcut surprins să văd că e o biserică sănătoasă, cu 54 de membrii. M-am simţit ca fiind parte a întoarcerii acestor oameni la Isus. Pe de altă parte, mi-am adus aminte de cea mai mare încercare care am trait-o în legătură cu Benin-ul. Data trecută când am ajuns acasă în România din Benin, timp de 3 zile am fost distrus. Nu am dormit 2 sau 3 nopţi din cauza fricii. A fost de nedescris ce am simţit, eram atacat de demoni, ştiam sigur asta, îi simţeam deasupra mea, stând culcat în pat. Pur şi simplu eram paralizat de frică, credeam că voi muri.

Au trecut aşa câteva zile, şi nemai rezistând, l-am sunat pe Tony: mi-a spus să iau legatura cu Nicoleta, o alta misionară care fusese în Benin, şi care locuia în Timişoara. Am fost dus la Timişoara şi acolo într-o parcare, Nicoleta împreună cu un bărbat din Agape, s-au rugat pentru mine. Într-o clipă acel duh de frică a dispărut, şi bărbatul a avut un cuvânt pentru mine. Acesta a fost cuvântul: “când ai fost în Benin, la o evanghelizare undeva, cineva te-a blestemat şi a făcut vrăjitorii peste tine”. În acel moment mi-am adus aminte că în acest oraş, Djeregbe, într-o seară, a venit la noi un om care mi-a spus că a făcut vrăji peste mine, şi că el este cel mai tare vrăjitor de acolo. Atunci l-am ignorat complet, crezând că “de mine nu se poate atinge, eu sunt al lui Isus”. E adevărat, eu sunt al lui Isus, dar dacă diavolul are putere sa nu peste noi, depinde de cât de mult este Cristos în noi, cât de mare este partea pe care El o ocupă în vieţile noastre.

Emoţia mea a fost că mă întorc în acelaşi oraş, acelaşi loc, unde acel vrăjitor mi-a făcut mult rau.

A fost o seară extraordinară în care ne-am uitat cca 30 minute la documentarul Transformari (partea în care este arătat un oras transformat în Kenya), după care Vladimir a predicat în română, eu am tradus în engleză iar Cojo m-a tradus pe mine în limba locală. L-a sfârşit s-a făcut chemare pentru predare şi vindecare, au iesit toţi cei cca 100 de oameni în faţă şi ne-am rugat pentru ei.

Surpriza am aflat-o după terminare. Între cei 100 de oameni, a fost şi ael mai mare vrăjitor din sat… venise să încurce iar lucrurile. La sfârşit s-a predat şi el şi ne-am rugat pentru el. Vom mai avea încă o seara de evanghelizare în Djeregbe şi abia aştept să văd ce e cu el.

12.03.2010 – a doua evanghelizare (vineri)

Recunosc că în dimineaţa asta am cam lenevit în pat. Mi-au prins bine şi câteva ore de relaxare. Ziua a trecut repede şi la ora 4 după-masa am plecat din nou spre Djeregbe. Am fost curios ce va fi azi. Am continuat să ne uităm la Transformari, după care Vladimir a predicat din nou. E un chin pentru el să trebuiască să predice simplu. Pentru mine a fost uşor cu tradusul. După predică am cântat şi am dansat. Am fost leoarcă de apă, dar nu am avut de ales, a trebuit să mă fac african cu africanii, aşa că în rând cu ei, am dansat şi am cântat pănă nu am mai putut. Pentru ei a fost o bucurie mare, cu siguranţă nu mă vor uita în curănd.

Am fost încântat să îl văd pe Vladimir destins, participând şi el pasional la dansurile africăneşti, cucerind admiraţia şi inimile tuturor celor din jur. A fost o adevărată bucurie din partea tuturor. S-a făcut chemare în faţă din nou, oamenii au venit şi ne-am rugat pentru ei, m-a frapat dorinţa lor de a pune mâinile peste ei, pur şi simplu trăgeau mâinile noastre pe capetele lor, ale prietenilor lor. Există culturi în care punerea mâinilor este dorită, importantă, fără ca oamenii să ştie că acest lucru pleacă din Biblie.

Mi-am adus aminte de Berandette, femeia care este cu noi în misiune. Ne-am împrietenit cu ea, ea fiind o fire foarte deschisă. Am aflat istoria ei, tristă, plină de durere şi respingere. La vârsta de 4 ani a fost vandută de părinţii ei în altă ţară, ca şi sclavă. Povestea acestor fete în general este la fel. Sunt vândute ca roabe pentru familii înstărite. În aceste familii ele sunt văzute ca nişte obiecte, animale. În general la vârsta adolescenţei toate sunt violate şi abuzate de stăpânii lor, fără ca cineva să poată să intervină în vre-un fel. La un moment dat reuşesc să plece, se reîntorc în familiile lor, în ţara lor, iar aici tot ce întâlnesc este o respingere acută din partea tuturor.

Pentru Bernadette lucrurile au fost aşa. Toată viaţa ei a fost doar un obiect, a crescut de mica fără nici un fel de dragoste. Faptul că ea este preţuită acum, faptul că noi am tratat-o ca şi prietenă, pentru ea acest lucru înseamnă o mare realizare, o restaurare vindecătoare. Ţara aceasta este plină de multe Bernadett-e.

Tony spunea un lucru interesant la un moment dat. Dacă această ţară se va întoarce la Cristos, această binecuvântare se va simţi peste lumea întreagă pentru că de aici se împrăştie în toată lumea blestemul. Dacă oamenii aici îl vor accepta pe Isus ca Mantuitor, blestemul acela va muri odată cu firea lor veche.

13.03.2010 – zi libera (sambata)

Sâmbetele şi duminicile sunt de obicei zile libere în cadrul misiunii. Oamenii de aici nu au liber, se frământă şi aleargă la fel de mult şi în weekend ca şi în timpul săptămânii. Dar nouă ne prinde bine, având în vedere că datorită căldurii de aici, neobişnuiţi fiind cu ea, suntem extenuaţi. Azi am avut timp mai mult să meditez la viaţa de aici, am avut timp să vorbesc mai mult cu Vladimir, chiar dacă am stat în casă mai mult, ziua a trecut foarte repede.

Oamenii de aici sunt extrem de ciudaţi. Am stat să urmăresc, încerc să fiu un observator bun şi să găsesc rădăcina problemelor din această ţară. Eliminând problema principală, departarea lor de Dumnezeu, am putut să descopăr că în general oamenii nu sunt deloc inteligenţi, au standarde foarte joase din toate punctele de vedere. De exemplu, de când suntem aici, în fiecare zi au fost probleme la maşini. Un microbuz de 15-20 de ani, costă aici 15.000 USD, toate maşinile sunt extrem de scumpe, statul încercând să adune bani mulţi din asta pentru că nu există nici o sursă de venit, nu există fabrici, nu se produce nimic aici. Pentru că maşinile sunt foarte vechi, Tony având 2, toată ziua se strică. Problema este una mai gravă, tot le duce la mecanici, dar aceştia nu repară nimic cum trebuie, astfel ca o ocupaţie aproape zilnică a lui Tony este să ducă maşinile la reparat. Îl admir pentru răbdarea pe care o are.

Aici totul se mişcă încet şi foarte încet. Am fost să cumpărăm ceva tablă pentru a acoperi o clădire, nu am fost decât noi la cumpărături în acel magazin, dar a durat mai mult de o ora ca să cumpărăm tablă. Oamenii nu au aici nici un fel de stress, se poate vedea asta şi pe faţa lor. Totuşi, faţă de când am fost eu ultima dată, lucrurile în ţară au avansat. Preşedintele ţării este un creştin şi acest lucru se poate vedea clar. S-au construit şosele iar ţara a început să crească dpdv economic. Totuşi, pentru că este o ţară condusă de vrăjitorii, preşedintele este atacat foarte mult de vrăjitori, el însuşi fiind pâna cu caţiva ani în urmă unul dintre conducătorii voodoo-iştilor. Dumnezeu a lucrat minunat şi viaţa acestui om a fost schimbată, şi prin el şi ţara.

Sunt foarte bucuros şi din alt punct de vedere. Am avut emoţii în ceea ce priveşte felul în care Vladimir se va adapta aici. Eu ştiam ce ne aşteaptă, am încercat să îi explic şi să îl fac să înţeleagă, dar cuvintele nu sunt suficiente întotdeauna. A trecut o săptămâna de când suntem aici şi sunt foarte plăcut impresionat de adaptarea lui. Secretul cunoaşterii unui om constă în timpul petrecut cu acel om. Suntem despărţiti doar când mergem la baie. În rest, tot timpul suntem împreună şi dacă am învăţat ceva despre Vladimir atunci acel ceva este naturaleţea lui. Am găsit în el un singur om, o singură faţă, o singură atitudine faţă de oameni şi cel mai important pentru mine personal, un altruism real.

Spre seara am fost sunaţi de la Radio Cireşarii pentru a intra în direct într-o emisiune a lui Ciprian Musat. Îi mulţumesc lui Isus pentru acest prilej, sunt convins că mulţi oameni au fost atinşi de ceea ce s-a spus.

O ultima experienţă pe ziua de azi am avut atunci când s-a luat curentul. Nu am crezut niciodata că ma voi îndrăgosti de un ventilator. La un minut după ce nu a mai mers, am crezut că suntem în iad. Pentru 30 de minute am suportat cea mai mare căldură de care eu îmi aduc aminte vreodată… A trecut şi asta.

14.03.2010 – biserică (duminica)

Am aşteptat aproape 2 ani pentru ziua de azi. Am avut multe amintiri vii în mine în ceea ce priveşte ultima vizită în Benin, iar una dintre acestea, pe primele locuri, a fost biserica de aici. M-am trezit dimineata voios şi nerăbdător. Singura părere de rău care am avut-o data trecută a fost că nu am avut o cameră de luat vederi. Unul dintre copiii lui Tony îmi spunea că pe YouTube nu sunt decât 2 filmuleţe cu Benin-ul. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, oricum, cu siguranţă sunt puţine. De data asta am venit “înarmat” să imortalizez tot ceea ce cred ca e important.

Biserica de aici face parte din Assembly of God. Mi s-a părut a fi o biserică vie, cu aproximativ 1000 membrii care se întâlnesc în 2 ture. Am ajuns la biserică şi timp de aproximativ 30 de minute s-a ţinut un studiu biblic, împărţiti fiind în 3 zone ale bisericii. Nu am înţeles mare lucru, aşteptam nerabdător să înceapă programul propriu-zis. La terminarea studiului a sunt o sirenă ciudată, ca alarma la fabrică. A venit unul dintre lideri şi programul a început cu nişte anunţuri care au durat spre surprinderea noastră cam 45 de minute. M-am gândit atunci că asta poate este din cauza necesităţii de comunicare, oamenii se văd destul de rar, posibilitatea de comunicare este greoaie aici.

Când au început să cânte, eram în al nouălea cer. Priveam la închinarea acestor oameni, au dansul şi muzica în sânge, se nasc cu ele, au fost atât de liberi în manifestări, se bucurau, toţi erau cu zâmbete pe feţe, mi-aş fi dorit sa fie toată biserica mea aici, am avea atât de multe de învăţat de la ei. Mi-am adus aminte de povestea cu ritmurile africane, ritmuri păcătoase şi demonice. Nici vorba de aşa ceva. Îl puteam vedea pe Isus în fiecare din aceşti oameni care se închinau pe aceste ritmuri. Isus nu are nici o treabă cu ritmul muzicii noastre, Isus are treabă cu inima noastră. Gusturile noastre muzica e cu totul altceva. E la fel ca şi cu îmbrăcămintea, mâncarea, nu ne poate place la toţi acelaşi lucru.

M-a frapat felul lor de a pune în aplicare dărnicia. S-a făcut colecta, şi toată biserica a venit în faţă, ordonat, dansând pe muzică unul în spatele celuilalt, să pună bani în cutiile care erau în faţa scenei. A fost extraordinar. Plângeam şi mă uitam la Vladimir. Am citit încântare pe faţa lui, am fost împliniţi şi mângâiaţi, l-am văzut şi azi pe Isus. A urmat o predica de circa 25 de minute, după care toţi oamenii, bucuroşi, au plecat spre casele lor. Azi a fost o zi specială la biserică, de 2 ori pe an biserica aduce un fel de recunoştinţă păstorilor. Pentru ziua de azi au hotărât ca biserică să strângă bani să cumpere terenuri de casa pentru 2 păstori care stăteau în chirie. Un gest frumos, bun de luat în seamă, cu siguranţă acei păstori îşi pot da seama că biserica îi iubeşte, cu siguranţă dragostea aceasta va fi returnată, toată lumea având de câştigat.

Un alt lucru pe care l-am aşteptat a fost oceanul. După-masa am plecat cu toată familia la ocean. Pentru 2 ore am avut ocazia să mă lupt cu valurile de 2 metri ale Atlanticului agitat. Am avut ocazia să întâlnesc câteva persoane albe, trist fiind să aflu că sunt aici doar pentru voodoo. Feţe tinere venite pentru senzaţii tari, hotărâte să experimenteze tot ce continentul negru le poate oferi, atrase fiind de satan în cursa vrăjitoriei şi a sex-ului.

Cina am luat-o într-un restaurant libanez cu bufet suedez, loc unde toţi albii de aici vin să cineze datorită siguranţei în ceea ce priveşte sănătatea mâncării.

A fost o zi plină, am adunat forţele necesare saptamâna viitoare, vom călatori mult, va fi o săptămână grea. A trecut deja o săptămână  de când suntem aici, începe să se acutizeze dorul de famile, biserică, frig şi restul…

15.03.2010 – la Guencome (luni)

De când am plecat din ţară eram hotărât să fur cât mai multe aici. Nu de la beninezi ci de la Vladimir. Nu lucruri materiale ci spirituale. Mi-a promis din România că mă va învăţa aici să predic. Sunt convins că asta nu se întâmplă în câteva zile, dar cel puţin ştiu de unde să încep şi spre ce să mă îndrept.

Prima săptămână a fost destul de aglomerată aşa că am hotărât să lăsăm lucrul ăsta pentru săptămâna care a început azi. Şi în seara asta am fost la evanghelizare dar dimineaţa asta am folosit-o pentru predică. Vladimir a început să lucreze la o predică de-a lui ce o va spune duminică dupa ce va ajunge acasă aşa că am folosit timpul ăsta pentru a participa la naşterea acestei predici, presarată cu o gramadă de sfaturi şi tehnici homiletice.

Îmi doresc mult să învăţ să predic, nu neapărat pentru performanţa mea, ci pentru a putea să învăţ biserica cât mai bine Cuvântul Domnului. Îmi iubesc biserica foarte mult, sunt pasionat de ea, şi chiar îmi doresc ca lucrurile să meargă aşa cum vrea Domnul. Vreau să mă las la dispoziţia Lui, aşa cum am făcut-o până acum, ca această biserică să fie una în care oamenii să fie transformaţi, vindecaţi, eliberaţi, binecuvântaţi. Până acum e aşa, dar lucrurile vor lua amploare şi tot ce facem trebuie să facem cu înţelepciune. L-am găsit pe Tony un om foarte matur în ceea ce priveşte organizarea misiunii de aici, viziunea de ansamblu asupra unei ţări întregi, am învăţat multe aici de la amandoi. Îmi place foarte mult să ascult şi să vorbesc mai puţin. Îmi dau seama că ascultând oameni mari înveţi de la ei, în timp ce atunci când vorbeşti cu ei, nu primeşti aproape nimic… Aleg să ascult. Sunt binecuvântat că am în jurul meu şi trăiesc, chiar dacă pentru o perioadă nu foarte lungă, cu oameni ca Tony şi Vladimir.

După-masa am plecat spre Guencome, satul natal al lui Edith. Am văzut-o pe Edith, este extraordinar ce au reuşit să facă doctorii cu ea. Faţă de cum a arătat acuma este o cu totul altă persoană. Am filmat-o şi i-am făcut poze ca sa fie o mărturie. Oamenii de aici ne-au primit cu o căldură sufletească imensa. Şeful satului a venit la noi şi ne-a îmbrăţişat, puteam să simt dragostea lui peste noi. Am cântat din nou, am predicat, ne-am rugat pentru oameni şi am dansat. Interesant este că atunci când un alb începe să danseze, toată lumea se apucă la dansat, ei ar dansa la fel de tare şi dacă nu am fi noi acolo, dar am păţit asta şi la biserică, pentru ca un alb a fost acolo, ei sunt mai “domoliţi” din punct de vedere al dansatului. Ei au început să danseze mai domol, dar când m-am alăturat lor, nu mai puteau de bucurie, dansau cum ştiau ei cel mai bine.

A fost o zi minunată din nou. Mâine vom merge din nou în acelaşi sat, pentru aceşti oameni e aşa de important să fim una cu ei, o mângâiere de-a noastră peste capetele lor înseamnă o amintire de lunga durată pentru ei. Din nou, când m-am rugat pentru ei, pur şi simplu îmi trăgeau mâinile să mi le pun şi peste capetele lor, să mă rog pentru ei. Stăteam printre ei şi plângeam, se înghesuiau să îi binecuvântez, să mă rog pentru ei, încercam să ascult să văd ce îmi spune Domnul să mă rog pentru ei, şi tot ce îmi răsuna în minte era doar atât: să îi binecuvântez, că nimeni nu a făcut-o până acum.

Cristian Galea

® Flacăra Închinării Media