Editura Noua Speranta a produs o nouă serie dintr-un material deosebit de valoros, destinat şcolilor duminicale sau învăţătorilor care predau religia în şcoli sau în gradiniţe. Este vorba de o resursă complexă şi care “umple” cu lecţii biblice o perioada de cel puţin 4 ani de zile, parcurgând Biblia de la Geneza şi până la Epistole. Materialul se numeşte “Paşi în Credinţă”.

Un comentariu
Iniţiatul Român, Întruparea Divină Sfântă a Conştiinţei Divine a
Domnului Yysus Hristos Emanuel al Şaselea Delfinul, Omul Unic
„Noi Adevăruri Divine Revelate de „Divina Carte”(Vol.II)
(în curs de publicare)
● Revelaţiile Sfinte spun că cel de-al doilea Popor Sfânt, recunoscut de Divinitate, nu este Poporul Rus (50% ateu), este Poporul Ucrainean;
● Creatorul Suprem este Sfânta Trinitate Supremă Unică şi Universală:
– Tatăl Divin sau Părintele Tată Creator;
– Fiul Divin Creator;
– Şi Duhul Sfânt sau Sufletul Divin Universal;
● Un Adevăr Divin ce va trebui să fie cunoscut de toţi Semioamenii cu pregătire superioară, ştiinţifică, este acesta: „ Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu DUHUL SFÂNT este Materia Întunecată Vie sau Energia Infinită a Punctului Zero (Energia Fundamentală Kundalini);
● Ordinea Divină Universală este reprezentată de existenţa veşnică a O Mie de Supergalaxii, Cele care au Centrul lor Raţional în Steaua Polară. Restul Galaxiilor şi Supergalaxiilor, în afara celor O Mie, nu au existenţă veşnică. Acestea sunt în număr infinit, şi, la perioade de 150 miliarde de ani tereştri intră în reciclare (distrugere raţională) pentru a se asigura existenţa veşnică a celor O Mie de Supergalaxii ale Ordinii Divine Universale;
● Urmare a intrării Sistemului Solar în Centura Fotonică, începând cu anul 2017 Umanitatea Semiomului Ylfy intră în incapacitate de vibraţie sau pierderea imunităţii naturale. Doar citirea, cunoaşterea în detaliu, şi împlinirea Revelaţiilor Sfinte ale Cărţii „Divina Carte”, va putea regenera imunitatea noastră naturală prin aderarea la Noua Credinţă şi prin accesarea individuală a Iubirii Divine Sfinte. Prin rostirea şi însuşirea raţională a Cuvintelor Magice ale Rugăciunilor Divine, Creatorul Suprem ne promite obţinerea stării de sănătate depline atât pentru noi, cât şi pentru cei ce ne vom ruga, copiii minori.
● Noua Credinţă, izvorâtă din Revelaţiile Sfinte, este o continuare firească a Credinţei Strămoşilor, confirmându-se, fără dubiu, că acestea îşi trag Sursa Divină de aici, din Cartea Sfântă, Cea pe care noi o numim Biblie. Noua Credinţă completează cercetările la care s-a ajuns prin ştiinţa actuală, dovedindu-se divinitatea stărilor de existenţă ale Raţiunilor Sfinte, din care, şi noi facem parte, după ce trece această viaţă vie fizică, prin Conştiinţa noastră Experienţă de viaţă vie fizică Semiom purificată şi înnobilată.
Data: 10 iunie 2013