“…cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele…(Daniel 12:3)”
O realitate ascunsă
Program de educaţie sexuală în licee? Era o idee vagă pentru mine în octombrie, în momentul în care am fost angajată la Fundaţia Clinica Pro Vita. Şi mai mult decât atât…voluntari pentru aceasta? O noţiune inexistentă în acel moment, pentru simplul fapt că nu exista nicio persoană care să se ocupe de aceasta. Îmi amintesc şi acum nebuloasa în care eram, părea un amalgam de acţiuni, de la obţinerea aprobării Inspectoratului Şcolar Judeţean, la găsirea volunarilor, la contactarea liceelor şi până la implementarea efectivă a programului.
Însă, în toată aceasta aparentă ceaţă, Dumnezeu avea pregătit ceva minunat, avea de schimbat vieţi şi destine, avea de pregătit inimi pentru slujire. Astfel, într-un timp mult mai scurt decât mă aşteptam, au început să apară voluntarele, călăuzite de Cel care ne ştia nevoia şi vedea dorinţa lor de implicare. Erau tinere studente, pline de entuziasm şi creativitate, gata să îşi dedice timpul şi energia pentru a-L onora pe Dumnezeu. Vestea s-a răspândit repede, printre prietene si colege, şi astfel am ajuns să avem 11 voluntare, care şi-au desfăşurat activitatea in liceele din Cluj-Napoca şi Turda.
A fost un an în care am ieşit din globul nostru de cristal unde eram înconjuraţi de părinţi şi prieteni iubitori şi am văzut îndeaproape o altă lume despre care nu ştiam atât de multe, o lume care ne-am fi dorit să nu existe. Am înţeles drama adolescenţilor din ziua de azi, adolescenţi fără Dumnezeu, fără sprijin, fără înţelegerea şi protecţia de care au atâta nevoie.
Dincolo de curajul şi aroganţa specifice vârstei, am văzut că aceşti tineri caută dragostea, dar învaţă că au nevoie de relaţii sexuale pentru aceasta şi astfel ajung mult mai singuri decât au fost. Mulţi dintre ei spun că intimitatea lor a fost terfelită, iar inima golită, pentru că şi-au pătat viaţa cu o pată ce nu poate fi ştearsa. Îşi doresc să fie iubiţi, dar nu într-un mod fizic. Au nevoie de cineva căruia să îi pese de ei, vor să fie acceptaţi, însă nu ştiu cum să facă asta. Şi sunt minţiţi zi de zi, crezând că toate acestea vor fi obţinute prin intermediul relaţiilor sexuale.
Şi de aici începe totul…Neîmplinire, inimi zdrobite, vieţi distruse din cauza unui avort sau a unei boli cu transmitere sexuală, relaţii ruinate, neîncredere, depresie, vise spulberate. În loc să fie plini de speranţă şi de poftă de viaţă, ajung debusolaţi, uzaţi, fără identitate, încărcaţi cu poveri mult prea mari pentru ei. De ce toate acestea? Pentru că au crezut o minciună.
Conştienţi de această relitate şi de faptul că începeam o luptă împotriva curentului, am mers aproape zilnic în licee, vorbind despre planul lui Dumnezeu privitor la sexualitate. Le-am explicat că fiecare dintre ei are valoare, că fiecare fiinţă umană este unică şi importantă şi că merită să fie iubită şi apreciată. Le-am vorbit despre faptul că relaţiile sexuale au fost create pentru căsătorie şi nu uit privirile lor mirate din care înţelegeam: Abstinenţă? Sunteţi nebuni?.
Au urmat apoi discuţiile despre avort despre care mulţi credeau că este o simplă operaţie de extirpare a unui ţesut. Au fost şocaţi să afle că adevărul este cu totul şi cu totul altul şi că o fiinţă umană este tot o fiinţă umană, indiferent de stadiul său de dezvoltare. Am ajuns să discutăm şi despre pericolulul bolilor cu transmitere sexuală, despre care cei mai multi dintre ei credeau că sunt prezente doar in cazul popoarelor subdezvoltate. Din nou, priviri mirate si întrebătoare, pentru că în jurul lor totul îi îndeamnă să îşi trăiască viaţa aşa cum vor. Însă nimeni nu le prezintă drama unei femei ce a făcut un avort, sau pe cea a unei persoane ce a contactat o boala cu transmitere sexuală.
Le-am arătat că îi iubim, că ne pasă de ei, că tinereţea e mult prea frumoasă pentru a fi distrusă din cauza unei aventuri, că există speranţă. Am încercat să îi facem să înţeleagă că viaţa începe în momentul concepţiei şi e mult prea valoroasă pentru a fi curmată printr-un avort. Am primit cuvinte batjocoritoare şi apatice, diriginţi care s-au opus valorilor promovate de noi, însă am văzut şi mulţi tineri care au receptat mesajul nostru şi au luat decizii noi pentru vieţile lor. Am văzut tineri ce au înţeles că mai au o şansă, că au valoare, şi că viaţa merită trăită fără a avea relaţii sexuale până la căsătorie.
A fost un an şcolar binecuvântat, în care am învăţat să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu şi în care L-am văzut lucrând atât în vieţile noatre, cât şi în cele ale liceenilor. Ne rugăm ca tot ceea ce am semănat să crească şi să aducă rod pentru ca destinele liceenilor să fie schimbate. Şi credem că aşa va fi.
Ce părere au voluntarele noastre despre activitatea lor la Fundaţia Clinica Pro Vita? Urmează impresiile câtorva dintre ele.
Bucuria şi satisfacţia nu întârzie să apară mai ales când vezi liceeni stând ochi şi urechi ascultându-te şi fiind pur şi simplu uimiţi şi totodată îngroziţi de ceea ce li se prezintă. E aşa de plăcut când primim feedback-uri din partea lor precum “să mai veniţi pe la noi”, “a fost chiar interesant”, “ ce bine că şltim” . Cred că bucuria noastra va fi şi mai mare atunci când, poate peste ani vom culege roadele muncii noastre. (Adela Butnar)
Ce m-a determinat să mă implic? Sentimentul că Dumnezeu primeste mult prea puţin din timpul meu, când de fapt toată viaţa şi toata atenţia I s-ar cuveni Lui. Mi-a plăcut enorm de mult această experienţă pentru că fiecare clasă la care intram era o provocare, deşi subiectul dezbătut era acelaşi
(Lidia Sfechiş)
Am fost impresionată de nevoia pe care am observat că o au aceşti adolescenţi de a fi informaţi în legătură cu această temă, de a li se prezenta dezavantajele contactelor sexuale dinainte de căsătorie. Cred că Dumnezeu nu va lăsa fără rod ceea ce am semănat noi. Chiar daca poate nu acum, dar la un moment dat, tot va avea efect in vieţile acestor adolescenţi. (Semida Dani)
Pro Vita înseamnă Pro Adevăr, Pro Speranţă, Pro Atitudine, Pro Lume Diferită. Înseamnă un drum al siguranţei, al bucuriei, al curăţiei sufleteşti şi al preţuirii vieţii. (Mihaela Brotnei).
Mi-am îndeplinit visul, şi nu doar prin faptul că am ascultat sfaturile voastre, dar şi pentru că deschizându-mă faţă de oamenii cărora le vorbeam, am încercat să îi învăţ atât din experienţa mea, cât şi din ceea ce citisem. (Alexandra Popa)
Roxana Stanciu – asistent director Fundaţia Clinica Pro Vita
