În perioada vacanţei de iarnă, 27 decembrie 09 – 10 ianuarie 2010, s-au desfăşurat tradiţionalele tabere de zi pentru copii în Biserici, organizate de Asociaţia Obştească „El-Şadai”. În acest an, asemenea lucrare s-a desfăşurat în 46 de localităţi, în organizarea cărora au fost implicaţi 80 de lideri şi la care au participat 2085 copii.
Biserica „Isus Salvatorul” Chişinău.
Tabăra condusă de familia Buzilă la Biserica „Isus Salvatorul” s-a desfăşurat în perioada 4-7 ianuarie 2010. Timp de patru zile, aproximativ 80 de copii, au învăţat despre Naşterea Domnului Isus, multe cântări noi şi au făcut multe activităţi interesante şi educative împreună cu liderii. În ultima zi de tabără, au mers cu mici cadouri oferite de Misiunea Biblică din Moldova, în parcul Ştefac cel Mare şi au împărţit trecătorilor, totodată împărtăşindu-le ce au învăţat la tabără. Seara, după ieşirea în parc au arătat ce au însuşit la tabără şi părinţilor lor, printr-un program alcătuit din cântări şi mărturii. Continuare…
