Alianţa Familiilor din Romania, o organizaţie a societăţii civile dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei, vă invită la conferinţa regională organizată la Timişoara pe 20 martie 2010. Scopul este facilitarea cunoaşterii reciproce şi a contactelor între organizaţiile societăţii civile şi bisericile si cultele religioase din Romania pe baza valorilor creştine comune. Intenţionăm să ne focalizăm în mod specific asupra necesităţii implicării personalului şi slujitorilor religioşi în promovarea valorilor creştine şi tradiţionale în sfera civică, dar şi asupra metodelor specifice de implicare. De mai mulţi ani suntem martori la un asalt agresiv, continuu şi susţinut al forţelor radicale secularizante împotriva familiilor, valorilor şi libertăţilor noastre fundamentale, printre ele şi libertatea religioasă. A venit vremea să ne implicăm. În acest sens, conferinţa este concepută ca un forum care să atragă atenţia asupra acestor pericole la adresa valorilor noastre, dar şi asupra modului specific în care suntem chemaţi să acţionăm pentru protejarea lor.
Conferenţiarii sunt preoţi şi pastori bine cunoscuţi, parlamentari sau foşti parlamentari, foşti candidaţi la alegererile parlamentare şi europarlamentare şi persoane bine pozitionaţe în structurile europene unde pledează pentru cauza valorilor.
Sunteţi rugaţi să confirmaţi participarea sau să primiţi alte informaţii la urmatoarele contacte:
Petre Costea costealaw@yahoo.com;
Bogdan Mateciuc bogdanmate@yahoo.com, Telefon 745-783-125.
Programul conferinţei
Data: Sâmbătă, 20 martie 2010
Ora: 9:30 – 21:30
Oraşul: Timişoara
Adresa: Centrul Areopagus
104 Calea Martirilor
300774 Timişoara
Tel. 256-487-485
Persoane de contact în Timişoara: Ema Goldis (Tel. 0745 334 462) sau Viorel Tut (Tel. 0742324 264)
Tema Conferinţei: Participarea şi Implicarea Slujitorilor Religioşi în Societatea Civilă din România
Organizatorul conferinţei: Alianţa Familiilor din Romania
Costul conferinţei: participarea şi mesele (o gustare la sosire şi plecare şi prânzul) sunt gratuite
Program:
– Rugăciune şi meditaţie biblică: Viorel Tut (AFR Timişoara)
– Deschiderea conferinţei şi prezentarea participanţilor şi a invitaţilor: (Petre Costea, AFR)
– Prezentare AFR: “Valori Creştine şi Valori Seculare – Tensiune şi Provocare” (Petre Costea, AFR)
– Prezentare (I): Reprezentantul Mitropoliei Banatului
– Prezentare (II): Preotul Ioan Chisarau
– Prezentare (III) Pastor Daniel Barnut
– Prezentare (IV) Deputat Micrea Lubanovici
– Prezentare (V) Ben-Oni Ardelean
– Prezentare (VI) Viorel Duca
– Prezentare (VII) Preot Vicar Coriolan Muresan
– Prezentare (VIII) Pastor Alexandru Neagoe
– Prezentare (IX) Avocat Roger Kiska (Alliance Defense Fund, SUA)
– Prezentare (X) Larisa Iftimie (Pro Vita Media – Bucuresti)
– Prezentare (XI) Deputat Cristi Dugulescu
– Prezentare (XII) Invitat din partea Consiliului Europei
– Prezentare AFR: “E Vremea Implicării – Metodologia Implicării Creştine” (Petre Costea)
– Discuţii libere: Moderatori: Valentin Bosneac şi Bogdan Mateciuc (Director Executiv AFR)
– Rugăciune şi gânduri de încheiere: Părintele Emil Ember (AFR Baia Mare)
Fiecare conferenţiar îşi va pregăti titlul prezentării. Un program final care va include şi titlul fiecărei prezentări va fi distribuit la începutul conferinţei
Alianţa Familiilor din România
www.alianta-familiilor.ro
