Îmi plăcea foarte mult să fiu centrul atenţiei şi mă foloseam de faptul că ştiam că atrag băieţii, deja aveam destul de mulţi curtezani şi îmi plăcea doar să-i învârt pe degete. În discotecă vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri şi destrăbălare. Trăind viaţă această de discotecă, de distracţii şi destrăbălare simţeam că sunt pe marginea prăpastiei.
Trăiam o viaţă dublă pentru că în acelaşi timp mergeam şi cu grupul de tineri de la biserică, dar în paralel, participăm şi la discotecă şi la tot ce implică viaţă de noapte. Vedeam cum vieţile prietenilor mei erau distruse încet, încet şi cum alcoolul şi drogurile puneau stăpânire peste vieţile lor. Acest lucru m-a înfiorat. şi m-a făcut să-mi pun semne de întrebare, dacă aşa vreau să arate viaţă mea.
Doamne, dacă tu chiar exişti, dacă tu într-adevăr exişti, te rog fă că părinţii mei să nu divorţeze.
Atunci când ei erau pe punctul de a divorţa eu mă gândeam că este din vină mea.
Adorăm să cânt. Prin muzică eu L-am cunoscut pe Dumnezeu. Eram aşa de dornică să fiu prima în toate încât călcăm peste oameni şi nu-mi păsa de cei din jurul meu.
Când îi spui cuiva “prostule” sau “nebunule” probabil că şi-ar dori mult mai mult să-i dai o mie de palme decât să-i spui aceste cuvinte. Aceste întrebări au fost zguduitoare pentru mine. Divinizăm acea persoană care era prietenul meu. În inimă mea a fost o bătălie extraordinară. Tata fusese foarte violent. Si inimă mea era din nou sfâşiată. Aş vrea să-i încurajez pe toţi ţinerii care cred că sunt neimportanti sau că nu au valoare.
Anca Dumitrascu este membră a trupei „Callatis Praise” din Mangalia. Momentul când Anca şi-a dat seamă de puterea lui Dumnezeu a fost la vârstă de 10 ani, atunci când părinţii ei erau în pragul divorţului iar ea s-a rugat prima data că divorţul părinţilor să nu aibă loc.
Anca Dumitrascu:
M-am născut într-o familie creştină, dar părinţii mei erau creştini doar cu numele. Deşi spun şi se mândresc cu faptul că sunt ortodocşi, tatăl meu cel puţin, n-a mers niciodată la biserică. Doar la Paşti şi la Crăciun îşi aducea aminte de Dumnezeu sau când era într-o problemă cerea ajutorul lui Dumnezeu.
Când aveam 10 ani, părinţii mei au fost la un pas de divorţ. Atunci m-am rugat pentru prima data şi am spus: „Doamne, dacă Tu chiar exişti, dacă Tu într-adevăr exişti, te rog fă că părinţii mei să nu divorţeze.” şi chiar în ultima zi, când trebuia să se pronunţe divorţul, tatăl meu, care intentase procesul de divorţ, şi-a retras cererea, iar pentru mine această a însemnat răspuns la rugăciunile mele. Pentru mine a fost dovadă că Dumnezeu există şi că îi păsa de mine.
După ce părinţii mei s-au împăcat, mamă L-a cunoscut pe Dumnezeu într-un mod personal. Mătuşă mea, Luminiţa Ciuciumis, începuse să frecventeze Biserică Penticostală din Mangalia. La un an după Luminiţa, mamă mea s-a întors la Dumnezeu şi eu am început să merg împreună cu ea la biserică. Cel mai mult îmi plăcea muzică. Adorăm să cânt. Prin muzică eu L-am cunoscut pe Dumnezeu. A fost lucrul cel mai minunat care m-a atras, mi-a plăcut cel mai mult că pot să-i cânt lui Dumnezeu, pentru că în biserică ortodoxă doar preoţii cântau.
După ce părinţii mei s-au împăcat, tată de multe ori repetă că eu am fost motivul pentru care ei s-au împăcat şi probabil, în subconştient, acest lucru m-a făcut să-mi doresc să nu-i dezamăgesc. Pentru că atunci când ei erau pe punctul de a divorţa eu mă gândeam că este din vină mea.
Reporter: Din nefericire, majoritatea copiilor gândesc la fel.
Anca Dumitrascu:
Tocmai pentru această mi-am dat toată silinţa să nu-i dezamăgesc. Eram o persoană foarte ambiţioasă. Mi-am dorit să fiu prima la şcoală şi în tot ce făceam. Este un lucru bun până la un punct. Doar că eu eram aşa de dornică să fiu prima în toate încât călcăm peste oameni şi nu-mi păsa de cei din jurul meu. Aveam un dar deosebit a să vorbesc şi să folosesc cuvintele. Stiam să folosesc această armă care sunt cuvintele. şi nu o data am rănit oameni în mod intenţionat prin cuvintele mele pentru că ştiam că au putere mai mult decât o palmă, mai mult decât un pumn, ştiam că pot răni prin cuvintele mele sau pot să ridic o persoană, deşi era ceva inconştient.
Reporter: Cred că din acesta cauza Biblia vorbeşte despre cei care spun „prostule” sau „nebunule” că fiind ucigaşi. Atunci când îi spui cuiva aprostule” sau anebunule” probabil că şi-ar dori mult mai mult să-i dai o mie de palme decât să-i spui aceste cuvinte.
Anca Dumitrascu:
După ce părinţii mei s-au împăcat, tatăl meu se purta foarte urât cu mamă şi poate un alt motiv pentru care eu mi-am dorit să nu-i dezamăgesc a fost faptul că încercam să schimb situaţia din familia mea şi să-l fac pe tatăl meu să se poarte altfel.
La şcoală deja apărea un al doilea plan a eram adolescentă şi colegii mă întrebau: “Nu mergi cu noi la discotecă? Cum se poate aşa ceva?”. ?ncet, încet am început să gust această viaţă de discotecă, de distracţie, mai ales că tatăl meu era destul de sever, iar la discotecă scăpam de el. Discotecă era scăparea şi relaxarea mea.
Reporter: N-ai avut cumva senzaţia unei vieţi duble?
Anca Dumitrascu:
Ba da, chiar trăiam o viaţă dublă pentru că în acelaşi timp mergeam şi cu grupul de tineri de la biserică, dar în paralel, participăm şi la discotecă şi la tot ce implică viaţă de noapte.
Reporter: De ce era o bucurie pentru ţine să fi la discotecă?
Anca Dumitrascu:
În afară de faptul că-mi doream să fiu cea mai bună a tot timpul am luptat pentru această şi chiar am reuşit, la şcoală eram printre primii a îmi plăcea foarte mult să fiu centrul atenţiei şi mă foloseam de faptul că ştiam că atrag băieţii, deja aveam destul de mulţi curtezani şi îmi plăcea doar să-i învârt pe degete.
În discotecă vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri şi destrăbălare. Eu nu m-am implicat nici în consum de droguri, nici în consum de alcool. Vedeam cum vieţile prietenilor mei erau distruse încet, încet şi cum alcoolul şi drogurile puneau stăpânire peste vieţile lor. Acest lucru m-a înfiorat. Si m-a făcut să-mi pun semne de întrebare, dacă aşa vreau să arate şi viaţă mea. ?n acelaşi timp mergeam la biserică. ?mi plăcea la discotecă, îmi plăcea să dansez şi-mi plăcea muzică. Chiar dacă nu am talente extraordinare în domeniu, tot timpul am fost atrasă de acestea.
Reporter: De ce ai renunţat de bunăvoie la viaţă această “cool”?
Anca Dumitrascu:
Trăind viaţă această de discotecă, de distracţii şi destrăbălare, simţeam că sunt pe marginea prăpastiei. Mătuşă mea m-a întrebat într-o zi ce vreau să fac cu viaţă mea? Dacă vreau că viaţă mea să continue aşa. Mai ales că eu eram familiarizată cu Dumnezeu, eu Îl cunoscusem într-o oarecare măsură pe Dumnezeu. Ceva înlăuntrul meu a tresărit şi ea m-a întrebat atunci dacă vreau să trăiesc o viaţă despărţită de Dumnezeu, continuând în felul acesta sau vreau să-L cunosc mai mult pe El. Care este alegerea mea?
Aceste întrebări au fost zguduitoare pentru mine. A fost o perioadă foarte grea, pentru că a trebuit să iau cea mai importantă decizie din viaţă mea, mai ales că atunci era o persoană în viaţă mea care luase locul lui Dumnezeu. Divinizăm acea persoană care era prietenul meu. Îmi doream din toată inimă să mă întorc la Dumnezeu şi să am o relaţie strânsă cu El, dar în acelaşi timp o parte din mine strigă nu. O parte da şi o parte nu. În inimă mea a fost o bătălie extraordinară.
Viaţă mea era chiar pe marginea prăpastiei. Eram de fapt cu un picior în prăpastie. Totuşi am luat decizia de a-L urmă pe Dumnezeu. Mi-a fost foarte greu, dar nu regret nici o clipă că am făcut această alegere. şi încet, încet viaţă mea a început să se schimbe, am început să merg la biserică. La Biserică am cunoscut un băiat pe nume Remus Dogaru. Am văzut atâta bucurie în viaţă lui, încât m-am dus acasă, am plâns şi am zis: Ce are el şi eu n-am? Vreau şi eu să am ce are el! şi atunci am putut să fac diferenţă între discotecă şi destrăbălare, care fusese viaţă mea dinainte şi ceea ce era acolo. La Biserică din Mangalia am văzut cum ţinerii se pot distra şi se pot simţi bine şi în acelaşi timp să respecte principiile lui Dumnezeu. Îmi amintesc că i-am spus unchiului meu: „Gabi, aici m-am distrat mai bine decât la discotecă.” şi nu băusem, nu dansasem provocator, cum dansăm până atunci, nu îmi mai doream să fiu centrul atenţiei. Deja atenţia mea era îndreptată spre altceva, era îndreptată spre Dumnezeu. Nu mai eram interesată că eu să fiu în centrul atenţiei, deja ceva se schimbase.
Reporter: Diferenţă este aşa cum spune Ioan Botezătorul: “Trebuie că El să crească, iar eu să mă micşorez.” Diferenţă o face persoană care este pe primul loc în viaţă mea a când eu sunt pe primul loc sau prietenul meu sau când Cristos este pe primul loc în viaţă mea.
Anca Dumitrascu:
Am început să mă implic în grupul de tineri, dar spre uimirea mea, tatăl meu s-a împotrivit extraordinar de mult. Când eu am luat hotărârea să-mi dedic viaţă în totalitate lui Hristos, tatăl meu mi-a spus că nu mai sunt copilul lui, că nu-i mai port numele şi că dacă plec, dacă ies pe uşă, să nu mă mai întorc acasă.
Am ieşit pe uşă şi în drum spre biserică mă întrebăm: „Doamne, o să mă mai întorc acasă?” Tata fusese foarte violent. şi inimă mea era din nou sfâşiată. Atunci, pentru prima data am spus: „Doamne, dacă pentru Ţine trebuie să renunţ la tată, o voi face.” După biserică m-am întors acasă, iar tatăl meu era că un mieluşel. Dacă dimineaţă răcnise că un leu, acum era că un mieluşel şi din nou am văzut minunea lui Dumnezeu în viaţă mea.
Reporter: Ce s-a întâmplat între timp cu dumnealui?
Anca Dumitrascu:
El de multe ori îmi spunea că mi-am distrus viaţă, c-am închis toate uşile. şi preferă să mă lase la discotecă. Îmi interzicea să citesc Biblia. Mă gonea: „Du-te la discotecă!”. Dacă înainte îmi spunea: „Ce tot atâta discotecă?”, acum el mă trimitea la discotecă. Preferă să merg la discotecă decât la Biserică. Dar acum, Dumnezeu a făcut o minune în familia mea. Acum el este interesat de ceea ce fac eu la biserică.
Reporter: Cum ţi-ai putea caracteriza viaţă de acum?
Anca Dumitrascu:
Deşi sunt 4 ani de când eu m-am întors la Dumnezeu şi de când eu am început să am o relaţie personală cu Isus, mult timp am trăit în mediocritate. Am fost un soldat inactiv, nepregătit. Deşi învăţam unele lucruri despre război, deşi ştiam că Dumnezeu a pus mult în mine, a investit mult în mine, foarte mult timp am trăit sub acest potenţial. Am înţeles că Dumnezeu vrea să fiu un soldat activ, un luptător în armată Lui şi am înţeles că El vrea să folosească darurile mele pentru a schimbă vieţile oamenilor. Aş vrea să-i încurajez pe toţi ţinerii care cred că sunt neimportanti sau că nu au valoare. Toate astea sunt minciuni pe care Diavolul ni le bagă în cap.
Va dau un sfat: ascultaţi mai mult de vocea lui Dumnezeu care va spune că sunteţi iubiţi, că sunteţi de preţ în ochii Lui, că aveţi valoare. El în fiecare din noi a investit aşa de mult. Nu lăsaţi să se piardă ceea ce El a pus în fiecare din noi. Trăiţi la potenţialul maxim. Daţi totul pentru El! În ultima perioadă, prietenii mei dinainte mă opresc pe stradă şi-mi spun: „Anca, nu ştiu ce se întâmplă cu ţine, dar tu eşti altfel. În ultimul timp, tu te-ai schimbat. Efectiv, nu mai eşti tu. Faţă ta radiază. Ce se întâmplă cu ţine? Vrem şi noi ce ai tu. Care-i secretul tău? I-am spus unei prietene: „Secretul meu este Dumnezeu şi părtăşia, relaţia personală pe care eu o am cu El.” Cred că este cel mai important lucru, cel mai de preţ lucru, să ai o relaţie personală cu El. Abia acum simţ că trăiesc cu adevărat. Acum îmi vine să mă sui pe acoperiş şi să strig în gură mare că Dumnezeu este viu şi că El îi iubeşte pe oameni.
Reporter: Dragi cititori, dacă vreţi să experimentaţi transformarea completă a vieţii, dacă vreţi să cunoaşteţi bucuria, fericirea, pacea şi viaţă din belşug pe care o promite Domnul Isus Cristos, lăsaţi-vă modelaţi de Dumnezeu, încredinţaţi-va viaţă în mână Lui şi El va face lucruri mari, aşa cum s-a întâmplat şi cu Anca Dumitrascu şi cu vieţile multor altor milioane de oameni.
Interviu realizat de Ioan Ciobotă
