Din 31 ianurie, până în 4 februarie în Baza din suburbia Moscovei “Râuleţ” s-a desfăşurat conferinţă anuală pentru liderilor Taberelor Creştine Internaţionale. Aproximativ 400 de persoane din toate colţurile Rusie, ţărilor CSI, Europa şi America sau reunit pentru a lăuda pe Domnul, şi pentru a împărtăşi experienţa şi noi idee pentru lucrarea în taberele creştine. În programul de instruire s-a prezentat un set de cursuri pentru: mentori, coordonatori, directorii de tabere, au fost şi multe surprize, doar că au fost luate de participanţii la conferinţă. 🙂Pe lângă studiere sârguincioasă, participanţii au avut parte şi de o mulţime de activităţi distractive ca: sport în aer liber, saloane video, mâncare super gustoasă şi conversaţii până la miezul nopţii. Partea spirituală nu poate fi trecută cu vederea, la conferinţă au avut şi un timp frumos de laudă şi închinare, rugăciune şi citirea din Sfânta Scriptură – şi toate astea participanţii le-au făcut împreună. Ce e aici aşa deosebit? Deosebit este faptul că aici s-au adunat reprezentanţi ai diferitor confesiuni şi culturi. Şi au demonstrat foarte frumos cum suntem una în Dumnezeu, pentru că El este Cel care ne face una.
autor: Alexandru Masiucov
Tradus de echipa Ştiri Creştine, Doiniţa Bejenaru
Sursa: Protestan.ru
