Datorită cererii mari în Penza a fost organizată o conferinţă de tineret cu motto-ul “Generaţia de aur”, la care au participat lideri de tineret din diferite oraşe din Rusia: Penza, Moscova, Samara, Zaraysk, Domodedovo, Syzran, Kuznetsk şi Serdobsk.
Timp de două zile, tineri au avut un timp de închinare, laudă, rugăciune şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu, ascultând predici de creştere spirituală şi împărtăşind mărturii şi experienţe cu Dumnezeu.Vorbitor principal al conferinţei a fost episcopul de ACCF “Uniunea creştinilor”, în regiunea Volga Oleg Serov. Acesta a lansat o provocare pentru tânăra generaţie creştină numindu-i “aurul naţiunii”, lumină şi sare pentru acest pământ. De aceea, înţelegând chemarea noastră măreaţă suntem datori să ne păzim de lumea aceasta cu influenţa ei, aşa cum se păzeşte comorile de aur.
În cadrul conferinţei a fost discutată o problemă actuală a copiilor născuţi în familii creştine. Astăzi, în unele Biserici s-a răspândit minciuna satanică precum că cei născuţi în familii creştine şi nu ştiu farmecul vieţii lumeşti, nu pot iubi pe deplin pe Domnul, axându-se pe versetul “cui i s-a iertat mult, iubşte mult”. Această versiune a format o atitudine negativă faţă de copii credincioşilor, chiar a apărut şi o abreviatură comică CPC – copiii parinţilor credincioşi.
Dar Biblia spune că copii credincioşilor sunt sfinţi, ei nu au nevoie de ani pentru a smulge din ei buruienile semănate de lumea aceasta, ei pot construi o viaţă frumoasă pe fundamentul spiritual clădit de părinţii lor. Generaţia care a ieşit din Egipt, nu a reuşit să intre în ţara promisă, dar a intrat “Generaţia CPC”. Cei mai mulţi eroi vestiţi ai Bibliei şi modernităţii au fost educaţi în familii cu părinţi credincioşi.
Pe lângă mesajele de creştere spirituală au avut şi mult timp pentru comunicare, timp în care au avut un prânz gustos, băieţii au gătit frigărui, după care organizat au făcut o plimbare în oraş.
Toţi participanţii şi-au exprimat speranţa şi dorinţa ca această conferinţă să devină o tradiţie anuală, când tineri din diferite oraşe ale Rusiei se vor întâlni în Penza. “Lucrarea cu tineretul trebuie să fie o prioritate pentru Biserica modernă, pentru că tinerii de azi – sunt viitorul popor a lui Dumnezeu. Ceea ce investim în ei azi, va determina, ceea ce va fi Biserica peste câţiva ani”, a spus episcopul ACCF “Uniunea creştinilor” în regiunea Volga, Oleg Serov.
Tradus de echipa Ştiri Creştine, Doiniţa Bejenaru
Sursa: Protestan.ru
