Într-o scrisoare adresată Primului Ministru Emil Boc, domnul Otniel Bunaciu, Președintele Cultului Creștin Baptist din România își manifestă îngrijorarea față de schimbarea, fără o consultare prealabilă a cultelor recunoscute de stat, a subordonării Secretariatului de Stat pentru Culte de la Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional la un secretariat special aflat în subordinea Primului Ministru.
Președintele Cultului Baptiste solicită o expunere a motivelor care au determinat această schimbare ce afectează viața bisericilor baptiste din România. Totodată solicită și o clarificare a unor declarații făcute în mass media de către Primul Ministru prin care afirma că noul secretariat va păstra legătura „cu Biserica Ortodoxă în principal”.
Domnul Otniel Bunaciu își exprimă speranța că schimbările făcute sunt în spiritul Constituției României și a articolului 9 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, care specifică faptul că „statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee”, cultele fiind „egale în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar „statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult”.
Sursa: www.uniuneabaptista.ro

5 comentarii
Sa ne rugam pentru un raspuns dupa voia Domnului!
Domnilor………sefi baptisti………….va mai trebuiau dovezi……ca sa nu va incurcati cu Statul Roman ?
In criza asta……credeti ca da vre-un leu……..fara sa ceara …….compromisuri……..mai tirziu ?
CREDULILOR !
TREZITI-VA !
Felicitari pt interventie…Tavalugul ortodox se pare nu cunoasete nici o preliste cand este vorba sa bage mana in buzunarele noastre pt bani cu acordul STATULUI…
Bine ar fi ca bisericile sa se ocupe de religie cu fonduri de la enoriasii proprii iar statul sa-si faca datoria in treburile sale laice. Amestecul STAT/BISERICA nu a adus nimic bun pentru nimeni si mai ales pentru progresul unei natiuni.
De-a lungul istoriei vedem in biblie oameni ai lui Dumnezeu care au ocupat functii mari linga imparatii de atunci .Dar ATENTIE aproape intotdeauna vedem ca marii imparatii ai vremurilor au cerut sfatul oamenilor lui Dumnezeu (sau religiosi) de linga ei.Mi-as dori ca si cei din conducerea statului Romin sa ceara si parerea lui Dumnezeu prin biblie inainte de a da o lege.Si sa nu uitam ca dupa revolutie cu totii am strigat EXISTA DUMNEZEU………………..AZI?
D-l O Bunaciu a facut acest demers la presiounea consilierilor lui, domnia sa fiind unul dintre instrumentele de baza a represiunii securiste.
CNSAS