Close Menu
  • Actual
    • Anunțuri
    • Comunicat
    • Externe
    • Interne
    • Interviuri
    • Opinii
  • Biserica
    • Diaspora
    • Plantare
    • Persecutată
    • Rugăciune
    • Misiune
    • Israel
  • Campanii
    • Ghidul pentru Buryatia
    • Ghidul pentru Lumea Budistă
    • Ghidul pentru Lumea Hindusă
    • Ghidul pentru Lumea Musulmană
    • Ziua Bibliei
    • Ziua Mondială de Rugăciune
    • Reforma 500
    • Săptămâna căsătoriei
  • Domenii
    • Cultural
    • Educație
    • Economic
    • Politic
    • Social
    • Sănătate
    • Studii
    • Știință
    • Sport
  • Discipline
    • Apologetică
    • Consiliere
    • Doctrine
    • Teologie
  • Evenimente
    • Botez
    • Concerte
    • Conferințe
    • Congress
    • Evanghelizări
    • Expoziţii
    • Festivaluri
    • Întâlniri de tineri
    • Lansări
    • Tabere
  • Societate
    • Sanctitatea Vieții
    • Minorități Sexuale
    • Libertatea Religioasă
  • Proiecte
    • File de Istorie
    • Misionari români
    • Proiectul Emaus
  • Resurse
    • Devoțional
    • Meditaţii
    • Mărturii
    • Recenzii
      • Cartea săptămânii
      • Filmul Lunii
    • Contact
ianuarie 2010
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
« dec.   feb. »
Facebook X (Twitter) Instagram
  • Bloguri
  • Biserici LIVE
  • Promovare
  • Reforma 500
Facebook Instagram Telegram
ȘtiriCreștine.roȘtiriCreștine.ro
Abonează-te
miercuri, decembrie 17
  • Actual
    • Anunțuri
    • Comunicat
    • Externe
    • Interne
    • Interviuri
    • Opinii
  • Biserica
    • Diaspora
    • Plantare
    • Persecutată
    • Rugăciune
    • Misiune
    • Israel
  • Campanii
    • Ghidul pentru Buryatia
    • Ghidul pentru Lumea Budistă
    • Ghidul pentru Lumea Hindusă
    • Ghidul pentru Lumea Musulmană
    • Ziua Bibliei
    • Ziua Mondială de Rugăciune
    • Reforma 500
    • Săptămâna căsătoriei
  • Domenii
    • Cultural
    • Educație
    • Economic
    • Politic
    • Social
    • Sănătate
    • Studii
    • Știință
    • Sport
  • Discipline
    • Apologetică
    • Consiliere
    • Doctrine
    • Teologie
  • Evenimente
    • Botez
    • Concerte
    • Conferințe
    • Congress
    • Evanghelizări
    • Expoziţii
    • Festivaluri
    • Întâlniri de tineri
    • Lansări
    • Tabere
  • Societate
    • Sanctitatea Vieții
    • Minorități Sexuale
    • Libertatea Religioasă
  • Proiecte
    • File de Istorie
    • Misionari români
    • Proiectul Emaus
  • Resurse
    • Devoțional
    • Meditaţii
    • Mărturii
    • Recenzii
      • Cartea săptămânii
      • Filmul Lunii
    • Contact
ȘtiriCreștine.roȘtiriCreștine.ro
Prima pagină » Clarificari aduse de catre Conducerea Cultului Crestin Baptist din Romania fata de scrisoarea deschisa adesata de fratele Paul Negrut bisericilor din Uniune
Ultimele știri

Clarificari aduse de catre Conducerea Cultului Crestin Baptist din Romania fata de scrisoarea deschisa adesata de fratele Paul Negrut bisericilor din Uniune

Vio PopBy Vio Pop4 ianuarie 20107 comentarii7 Mins Read
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Conducerea Cultului Crestin Baptist din Romania doreste sa clarifice unele aspecte exprimate ambiguu in scrisoarea deschisa, adresata bisericilor din Uniunea Baptista, de catre fratele Paul Negrut, la sfarsitului anului 2009.

1. Comunicatele Uniunii Baptiste publicate prin “Stiri Baptiste” informeaza cu privire la deciziile importante luate de catre Consiliul Uniunii. Conducerea prezenta a Cultului si-a propus sa slujeasca cu mai multa transparenta bisericile pe care le reprezinta. Din acest motiv inca de la inceputul acestui mandat s-a stabilit ca deciziile Consiliului Uniunii, care privesc viata tuturor bisericilor baptiste, sa fie facute publice.

2. Afirmatia ca discutarea acceptarii subventiilor de la stat a fost propusa de Presedintele Cultului nu este adevarata. Discutarea problemei a avut loc la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Culte in mai multe randuri deoarece mai multe biserici din Uniune au acceptat deja bani de la stat in ultimii ani. Decizia a fost luata de catre Consiliului Uniunii ca raspuns la aceste solicitari desi Conducerea Cultului nu a facut nici o cerere pentru obtinerea de subventii din partea statului!

3. Cu ocazia votului din Consiliul Uniunii numai 3 dintre cei aproape 40 de membri prezenti la sedinta au votat sa nu se accepte nici un fel de subventii de la stat. Toti ceilalti membri (adica peste 90%) au votat sa se accepte subventii de la stat pentru anumite cauze. Singura diferenta dintre acestia a fost ca, cei mai multi au fost de acord ca sa fie incluse in aceste finantari si subventii pentru reparatii si constructii de cladiri.

4. Afirmatia ca prin aceasta decizie Cultul Baptist se indeparteaza de la invatatura Scripturii nu este intemeiata. Pozitia doctrinara a Cultului Crestin Baptist nu este exprimata de catre o persoana sau prin Statutul Cultului (care a devenit necesar in urma aparitiei Legii cultelor). Intelegerea doctrinara a Cultului Crestin Baptist se bazeaza pe Sfanta Scriptura, asa cum este interpretata aceasta de catre Marturisirea de Credinta. Aceasta prezinta astfel relatia dintre biserica si stat.

XIX. Biserica si statul
Noi credem si marturisim ca autoritatea statului este de la Dumnezeu, fiind imbracata cu putere pentru pastrarea dreptului, ordinii si pedepsirea raufacatorilor, potrivit cu invatatura Cuvantului lui Dumnezeu suntem datori de a ne supune legilor, a ne indeplini indatoririle cetatenesti si a ne ruga pentru toate autoritatile statului.
Tit 3:1 “Adu-le aminte sa fie supusi stapanirilor si dregatorilor…”
Rom. 13:1-7 ” Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care au fost randuite de Dumnezeu…”
1 Pet.2:13,14 “Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti si dregatorilor…”
1 Tim.2:1-3 “…rugaciuni…pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii.”

Invatatura Scripturii afirma ca stapanirile si dregatoriile sunt ingaduite de Dumnezeu, credinciosii trebuie sa se supuna acestora si sa se roage pentru ele. Motivul de nesupunere fata de autoritatea statului este interzicerea inchinarii inaintea lui Dumnezeu si a predicarii Cuvantului lui Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos a poruncit urmasilor sai sa isi indeplineasca datoriile pe care le au fata de Cezar asa cum trebuie sa isi indeplineasca datoriile pe care le au fata de Dumnezeu. Apostolul Pavel nu s-a sfiit sa se foloseasca de dreptul sau de cetatean roman la care a apelat cand a fost arestat.

Traim intr-o tara care se bucura de libertate religioasa si in care aceasta este garantata de Constitutie si de Legea Cultelor care afirma ca statul nu se amesteca in treburile bisericilor si este echidistant fata de acestea. Atat timp cat ajutorul oferit de stat nu este conditionat si nu duce la o subjugare a bisericilor la interesele statului, acesta poate fi considerat ca un bine pe care statul vrea sa il ofere cetatenilor sai din bugetul realizat prin colectarea impozitelor de la acestia. Bisericile Baptiste din Romania nu vor renunta niciodata la principiul separarii bisericii de stat si se vor impotrivi oricarei incercari a statului de a se amesteca in treburile interne ale bisericilor.

In aceste vremuri, adevaratul pericol de subordonare il reprezinta implicarea bisericilor in activitatea politica electorala, unde interesele momentului reflecta ideologia partidelor si nu valorile Scripturii. Conducerea Cultului a fost surprinsa sa afle, din materialele publicate, ca doi dintre candidatii la Presedintia Romaniei au fost invitati sa se adreseze studentilor la capela Universitatii Emanuel, chiar in timpul campaniei electorale.

5. Potrivit Statutului Cultului, bisericile baptiste functioneaza pe baza principiului autonomiei bisericii locale. Acest principiu reflecta convingerea Biblica a faptului ca biserica locala are autoritatea de a decide in ce priveste viata comunitatii de credinciosi. Astfel, in acele privinte in care Marturisirea de credinta nu se exprima, exista libertatea bisericii locale de a decide. Daca o problema devine importanta pentru toate bisericile din tara este rolul Consiliului Uniunii sa analizeze lucrurile si sa ofere o solutie statutara.

Conducerea Cultului considera ca bisericile ar trebui sa decida: fie sa nu primeasca nici un fel de subventii (inclusiv pentru educatie, activitati sociale, parcari, iluminat public, constructii, etc) sau, daca bisericile hotarasc sa accepte subventii, decizia cu privire la acestea sa ramana la latitudinea bisericilor locale potrivit principiului autonomiei.

6. Conducerea Uniunii Baptiste a facut de la inceputul mandatului demersurile necesare pentru a obtine deductibilitatea pentru sumele donate de credinciosii bisericilor. In ciuda eforturilor de a obtine sprijin in Parlamentul Romaniei si a interventiilor repetate facute de Presedintele Cultului, acest demers nu a primit nici un raspuns de la Guvernele care au fost abordate.

7. Finantarile primite de biserici de la stat au fost oferite pana in prezent prin: Primarii locale, Consilii judetene sau Guvern, in functie de situate. Aceste finantari au avut ca destinatie: cheltuielile scolilor si liceelor baptiste, subventii pentru orfelinate, gradinite si centre de zi, donatii pentru reparatii de cladiri de biserici, amenajari de curti, parcari, iluminat public. In prezent exista si multe cladiri ale bisericilor care se afla pe terenuri concesionate de la stat pe baza unui contract pe o perioada de timp. Desi in scrisoarea deschisa adresata bisericilor este prezentata o pozitie impotriva acceptarii banilor de la stat Liceul Baptist din Oradea (ca si celelalte licee si scoli baptiste din tara) este finantat cu bani de la stat.

8. Referatele prezentate la Consiliul Uniunii de la Timisoara, la care face referire scrisoarea deschisa, au fost solicitate de conducerea de atunci a Cultului si nu au venit din initiativa proprie a persoanelor mentionate. La fel ca si cazul dezbaterii problemei divortului au fost cerute referate doctrinare care sa reprezinte pozitii diferite pentru ca membrii Consiliului sa poate dezbate tematica respectiva.

9. Consiliului Uniunii, in sedinta tinuta la biserica Maranata din Arad in anul 2008, a decis ca membrii Consiliului sa nu dezbata agenda de discutii a Consiliului in afara sedintelor acestuia. Potrivit Statului Cultului, sedintele Consiliului Uniunii au loc in cadrul unor intalnirii a membrilor acestuia si nu pe internet. Pentru a putea exprima opinii in cadrul acestor sedinte, membrii Consiliului trebuie sa participe la intalnirile convocate.

Membrii Consiliului Uniunii sunt pastori cu experienta si maturitate spirituala, alesi de biserici ca sa le reprezinte. Ei s-au aplecat o zi intreaga asupra acestei probleme, discutand si argumentand diferite puncte de vedere dupa care au decis prin vot, potrivit Statutului, care este pozitia oficiala a Consiliului Uniunii Baptiste din Romania.

Conducerea Cultului Crestin Baptist doreste tuturor credinciosilor crestini un An Nou binecuvantat si inchinat slujirii Mantuitorului nostru Isus Hristos.

Sursa: Uniunea Baptista din Romania

Apreciază:

Apreciază Încarc...
Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
Vio Pop
  • Website

Fondatorul Stiri Crestine.ro, proiect inceput in 2008.

Related Posts

Proiectul privind sinuciderea asistată, contestat intens după adoptarea în Camera Comunelor

26 iunie 2025

Poveste de Duminică: “Maurice și Maralyn – O balenă, un naufragiu și o poveste de dragoste”

8 iunie 2025

Peste 60 000 de participanți la „Marșul pentru Isus” în Franța

4 iunie 2025

7 comentarii

  1. emilian cristescu on 4 ianuarie 2010 23:32

    Halal credinta………………nu mai credeti ca va puteti descurca fara ajutorul statului……….vreti sa profuati si voi de banii statului……………ca si ortodocsii……………DE CE nu mai credeti ca DUMNEZEU poarta de grija Bisericii sale ??????????????????
    Halal credinta…………….
    Deveniti .lumesti !
    O forma de evlavie……….fara putere!!!!!!!!!
    Doamne……unde sa mai mergem ..sa TE cautam ???????????
    Aici…….toti ai Tai………………..Te abandoneaza…………….pentru interese pamintesti…………….egoiste !!!
    VINO , DOAMNE !!!

    Reply
  2. je_fin on 5 ianuarie 2010 1:37

    …ma bucur ca au venit aceste clarificari.

    Reply
  3. iacob dumitru on 5 ianuarie 2010 8:06

    raspunsul uniunii babtiste este neprincipial si tendentios, argumentele biblice sunt folosite neconform Cu Duhul Scripturii, ci conforme cu interesele de moment

    Reply
  4. Alin Cristea on 5 ianuarie 2010 15:17

    Clarificările erau necesare, dar de bucurat nu prea avem de ce, că o să urmeze clarificări la clarificări, și de fapt prea mult nu știm despre ceea ce se întîmplă de fapt.

    Reply
  5. Luca Cretan on 6 ianuarie 2010 1:12

    Dupa 1990, Statul Roman a oferit cultelor recunoscute prin lege, subventionarea salariilor si alte subventii pentru intretinerea sau construirea lacasurilor de cult.

    Aceasta a provocat, in cultele neoprotestante, dezbateri cu privire la relatia dintre biserica si stat.

    In vreme ce unele culte au acceptat toata oferta, Cultul Baptist, cel Adventist si o singura comunitate regionala penticostala, au refuzat subventiile. Poate au mai fost si altii, dar eu nu cunosc.

    In ultimul an, am studiat aceasta problema din perspectiva biblica, nu pentru a interveni in aceasta disputa, ci pentru ca folosirea banilor lui Dumnezeu trebuie facuta strict dupa instructiunile Lui.

    Concluziile la care am ajuns sunt grave si complexe, dar in discutia de fata vreau sa punctez doar cateva idei:

    Scriptura nu ne invata nicaieri sa folosim partea Domnului pentru constructii sau pentru intretinerea lor. Daca vrem constructii mari, confort, aer conditionat, etc., sa folosim din cei 90 la suta care ne apartin si nu din cei 10 la suta care sunt partea Domnului. In istorie, Dumnezeu a construit Templul cu bani straini (Egipt, Babilon, Edom) iar in NT avem un centurion roman care construieste o sinagoga. Poate ca asta va spune ceva.

    Dar Scriptura ne invata fara echivoc ca partea Domnului trebuie folosita doar pentru scopurile lui Dumnezeu. In VT erau indreptatiti la ea Levitii, saracul, vaduva, strainul. Corespondentul Levitilor din NT sunt slujbele din Efeseni 4:11.

    Salariile platite de la stat vor distruge integritatea slujitorilor bisericii, vor submina increderea enoriasilor in “clerul platit de stat” si vor goli bisericile, precum in Europa de Vest. Daca vreti sa fiti in ascultare de Cuvantul lui Dumnezeu, refuzati aceste subventii si cresteti-va ucenicii in spiritul responsabilitatii si ascultarii de Scriptura, “caci vrednic este lucratorul de plata lui”.

    Domnul sa va binecuvinteze!

    Reply
  6. Cornelia badulescu on 6 ianuarie 2010 10:03

    In situatia in care Statul se va amesteca in treburile Bisericii doar pentru ca a subventionat anumite segmente de activitate, imi place sa cred ca cei care si-au dat acordul pentru acest suport, vor avea suficienta intelepciune sa intrerupa acest acord. Poate pentru o vreme si Biserica Baptista ar trebui sa beneficieze de drepturile oferite asa cum s-a spus, neconditionat.

    Reply
  7. Ivan Daniel on 2 decembrie 2012 20:46

    Desi comentez cu intarziere totusi imi expun parerea.
    Consider ca statul nu ar trebui sa finanteze cultele religioase.
    Exista libertate religioasa iar cultele trebuie sa subziste economic prin contributiile membrilor ei. Nu ar fi corect, spre exemplu, ca un ateu sa finanteze indirect (prin taxele si impozitele platite de el si din care o parte ar merge in aceasta directie) cultele religioase. O astfel de finantare duce inevitabil la o separare a preotilor sau pastorilor (care si-ar primi astfel salariile de la stat) de comunitatile pe care trebuie sa le pastoreasca si in fata carora sunt responsabile. Daca nu mai esti platit de comunitate poti foarte usor sa te detasezi de ea, sa nu mai te simti dependent de ea si nici la fel de responsabil.
    Cu educatia este insa altceva! Desigur, ar fi la fel de incorect ca statul sa platesca pentru educatia care este facuta in cadrul grupelor biblice duminicale, spre exemplu.
    Dar daca e vorba de educatia scolara e cu totul altceva: aceasta educatie este atat obligatorie cat si gratuita, programele si cerintele ei generale sunt date de stat. Pentru aceasta contribuie implicit fiecare cetatean. In acest caz, este corect ca parintii sa poata avea dreptul de a-si exprima si ei optiunile cu privire la calitatile morale si spirituale ale educatorilor. De aceea ei pot alege sa isi dea copii la o scoala confesionala. Aceasta respecta cerintele statului dar in acelasi timp, prin dreptul de a impune anumite cerinte cadrelor didactice (cerute de comunitate si cu acordul statului) ei pot avea parte de o educatie care sa impace atat cerintele statului cat si ale comunitatii religioase respective.
    De fapt acest principiu ar trebui sa se aplice si la nivelul scolilor particulare. Este corect ca parintii sa poata alege pentru copiii lor acea institutie educativa care corespunde cel mai mult cerintelor lor, atata vreme cat in acest mod se respecta si cerintele academice impuse de stat. Astfel se respecta aceleasi programe, planuri cadru, cerinte academice pentru profesori si acelasi regulament scolar ca in unitatile de stat.
    Revenind: invatamantul este obligatoriu si gratuit pe cand a apartine unei confesiuni religioase sau nu aceasta este o problema personala (sau a parintilor cand e vorba de copii).
    Ca urmare problema finantarii scolilor confesionale este diferita de cea a finatarii cultelor de catre stat.

    Reply
Leave A Reply Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (38) de abonați
etichete
30 de zile de rugăciune Africa biblia Biserica Biserica persecutata China christian life copii coronavirus Covid 19 credinta crestini devotional Dumnezeu Evanghelizare Familie Fondul Barnabas Ghid de Rugăciune inchinare India islam israel Isus Jurnal de rugăciune Libertate religioasă lumea musulmană Mana de luni Meditația Zilei misionari romani Misiune Open Doors persecutie pray30days Romania Rugăciune slider Sorin Cigher SUA Timp devoțional traducerea bibliei Valeriu Ghileţchi viata Viața Devoțională Viorel Iuga Wycliffe România
Cele mai bune articole și pagini
  • CINCI Psalmi pentru persoanele care luptă cu anxietatea și frica
    CINCI Psalmi pentru persoanele care luptă cu anxietatea și frica
  • Interviu cu Florin Ianovici
    Interviu cu Florin Ianovici
  • Este Crăciunul rupt dintr-o sărbătoare păgână?
    Este Crăciunul rupt dintr-o sărbătoare păgână?
  • Geniul cu cel mai mare IQ din lume: „Isus Hristos este Dumnezeu”
    Geniul cu cel mai mare IQ din lume: „Isus Hristos este Dumnezeu”
  • Isus Hristos şi sărbătoarea Hanuka
    Isus Hristos şi sărbătoarea Hanuka
  • INAUGURARE: O noua biserică penticostală se deschide la Roma
    INAUGURARE: O noua biserică penticostală se deschide la Roma
  • Interviu cu Petru Lascău
    Interviu cu Petru Lascău
  • Sindromul colonului iritabil
    Sindromul colonului iritabil
  • Numărul evreilor mesianici din Israel este în creștere (video)
    Numărul evreilor mesianici din Israel este în creștere (video)
  • Magda Popescu a plecat la Domnul!
    Magda Popescu a plecat la Domnul!
Facebook Instagram Telegram
  • Termeni și condiții
  • Contact
  • Calendar
  • Despre noi
© 2025 Știri Creștine. Design realizat de Cornel Caba.

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

%d