Contextul şi misiunea Bisericii Ortodoxe (şi a altor religii) este împotmolita în idolatrie, reguli şi legislaţii care îl impovaresc pe om a în loc de al eliberă pe acesta a de greutatea şi confuzia existenţa în lumea în care trăim. Din nefericire, în multe contexte, religiozitatea omului şi devotarea acestuia se extind până acolo încât turmă se călca în picioare.
Din câte observăm, şi asta în conjuctura ne-aprofundării noastre de a încerca să explicăm contextul termenului aflat în discuţie, deja identificăm că virusul religios este distrugător pentru cel care doreşte să aibă o relaţie personală cu Cel (Cristos) care a Şi-a dat propria viaţă pentru că omul să fie liber de sub păcatul idolatriei. Nu aş dori că cititorii acestui articol să înţeleagă că sunt împotrivă Bisericii Ortodoxe (deşi nu sunt de acord cu etică şi practiciile acesteia). Totuşi, sunt nevoit să recunosc că şi Biserică Evanghelica s-a afiliat idolatriei existenţe, lăsându-l pe Cristos în afară practiciilor bisericeşti. În loc de a fi înrădăcinaţi în Cristos, alergăm după vedete. Am ales să ridicăm diferite persoane atât de sus încât Cristos, printr-o astfel de gândire şi practică, este redus contextului fariseic şi al mentalităţii egoiste.
Idolatria modernă, că şi ceea antică, are la suprafaţa acesteia conceptul obişnuit al omului de a fi plăcut şi respectat de întreagă comunitate. În acealasi timp, închinarea la idolii este cunoscută sub termenul obiectiv: ne închinăm obiectului creat de mâini omeneşti. Omul, în capacitatea să, începând cu intelectul pe care l-a dobândit, este liber să aleagă cu îi se va închină. Încă de la început, putem observă că omul nu este forţat să se închine Creatorului. Dimpotrivă, omul este invitat să se supună unei relaţii Divine (deoarece este creat de Dumnezeu). Această relaţie are loc doar prin personajul ales de Creator, adică Isus Cristos. Fără Cristos, orice am face sau deţine, şi înaintea căruia ne închinăm, este cunoscut că a fiind definit sub termenul de idolatrie.
Idolatria modernă, începe prin a idoliza o persoană sau chiar întreagă familie; un loc de muncă sau un rol dobândit; un obiect sau chiar o relaţie, o ţara sau un nume. Idolatria este, întotdeauna, opusul unei relaţii cu Cristos. Când omul este condus de idolatire (deoarece el controlează această arteră fizică şi spirituală) el este departe (sau se depărtează) de Cristos şi Creatorul Sau. Nu aş vrea să înţelegem greşit, sau să pretindem cumva, că idolatria are loc doar în contextul celor care nu-l cunosc pe Cristos. Dimpotrivă, după cum am observat, creştinul este capabil de al înlocui pe Cristos cu glorificarea poziţiei sale într-un cor sau într-o formaţie creştină, într-o poziţie de conducere sau chiar într-o conjuctura de fundamentalizare şi închinare înaintea Scripturii şi nu înaintea lui Cristos. De fapt, contextul istoric al celor două Testamente, ne readuce aminte că Dumnezeu este gelos împotrivă celor care (se) consideră că sunt copiii lui Dumnezeu, dar care prin actiuniile proprii, se închină altor idoli.
Idolizarea modernă (precum şi ceea antică) este o strategie excelentă de al exploata pe Dumnezeu. În articolul viitor ne vom ocupă de acest aspect extrem de important.
Autor: Cosmin Pascu
www.bisericata.com
