Un Dumnezeu bun într-o lume a răului

Problemă râului este destul de complicată. Cum poate să fie Dumnezeu bun, dacă răul încă persistă în lume? Poate că nu vom află niciodată răspunsul concret la această întrebare şi vom rămâne doar cu un mister de neelucidat. Şi chiar dacă ar fi aşa, întocmai cum afirmă Philip Yancey, cel mai frumos lucru pe care îl putem trăi este misteriosul. El este izvorul a tot ce înseamnă autenticitate în artă şi ştiinţă. Cel căruia îi este străină această trăire, cel care nu-şi poate luă răgazul să se minuneze cuprins de o uimire înfricoşată, se poate socoţi că şi mort: este orb.

Totuşi, nu suntem totalmente sub o aură de mister în privinţă acestui subiect, şi chiar dacă aceste raţionamente nu sunt atât de satisfăcătoare după părerea unora, totuşi, împreună, formează un argument puternic în favoarea existenţei unui Dumnezeu bun într-o lume în care răul încă există. Dumnezeu ne-a descoperit anumite lucruri în privinţă această, lucruri care ne pot introduce cu adevărat într-o atmosferă de închinare, un cadru sfânt.(Deut. 29:29) Dacă nu suntem motivaţi la închinare prin descoperirea Cuvântului Sau, ci toată cercetarea noastră nu constituie altceva decât o delectare intelectuală, consider că se pierde esenţa.

John Stott afirmă la un moment dat că „ problemă suferinţei constituie fără îndoială singură şi cea mai mare provocare în cazul credinţei creştine.” Nici nu se pune problemă în acest sens în a afirmă că cel mai mare obstacol în credinţa creştină este realitatea râului şi a suferinţei în lume. Unul dintre argumentele cele mai ţări în privinţă demontării existenţei lui Dumnezeu este tocmai această problemă. Dintre toate argumentele ateiste acesta a rezistat cel mai mult. Despre acesta s-a scris cel mai mult. Şi, diferite răspunsuri au fost date din partea creştinilor.

Răul este este înţeles prin cuprinderea atât a râului moral (cauzat prin libertatea acţiunilor umae), cât şi a râului natural (cauzat de fenomene naturale precum bolile, cutremurele, inundaţiile). Mulţi gânditori, totuşi, văd acest argument că fiind foarte simplu, fiindcă nu recunoaşte cazurile în care, dacă se elimină un rău duce la apariţia altuia sau în cazul în care existenţa unui rău particular conţine totuşi ceva bun ce duce la depăşirea calitativ morală. Mai mult, se pune problemă limitelor logice ale acţiunii unei fiinţe omnipotenţe. Majoritatea scepticilor, astfel, au luat realitatea râului că dovadă, evidenţa a faptului că existenţa lui Dumnezeu este puţin probabilă ori imposibilă.

Charl Henry enumera diverşi gânditori ce discută această problemă a râului. Întrebarea De ce? stă la bază suferinţei extinse care pare să pună în pericol calitatea vieţii şi chiar raţiunea de a trăi. „Osul din gâtul teologiei occidentale, remarcă Sidney Hook, este problemă râului- întrebarea mereu recurenţă de ce o Fiinţă Supremă considerată atot puternică şi atotbinevoitoare permite în fiecare epocă torturarea mulţimilor nevinovate. Unele rele slujesc evident binele. Dar multe rele se opun unei explicaţii simple; la prima vedere sunt gratuite. Problemă cu adevărat interesantă, a râului este… dacă gratuitatea este reală şi deci dăunătoare pentru credinţa religioasă. Madden şi Hare indică spre „durerea şi suferinţa insuportabilă cauzată fie de evenimentele naturale, fie de actele altor oameni, de defectele de caracter, de actele imorale, de diformităţile fizice şi mentale, de prosperitatea celor ticăloşi şi de eşecul oamenilor cinstiti”, adică de acel gen de adversităţi şi calamităţi ale experienţei de care cititorii Biliei îşi vor aminti, dacă nu din activităţile lui Hitler, Stalin sau Mao, atunci din lectură lor din cartea lui Iov sau din alte surse scripturale.

Autor: Marius Zarnescu
www.mariuszarnescu.wordpress.com