In perioada 21-23 mai (joi şi vineri de la ora 19:00, sâmbătă de la ora 17:00) la Biserica Providenta din Oradea, str. Ciheiului nr. 40 va avea loc seminarul cu titlul “Invingand depresia”. Nu trebuie să fii pe un pat de spital pentru a te simţi mizerabil şi pentru a nu găsi nici o plăcere în viaţă. E de ajuns să fii stresat sau depresiv, stări extrem de răspândite printre contemporani. Elveţianul Bruno Schwengeler, fondator şi editor al revistelor în limba germană Ethos şi Factum (cea dintâi disponibilă şi în limba română), conferenţiază de peste 20 de ani prin Europa pe tema depresiei şi alte teme de interes, atrăgând atenţia că soluţiile sunt mai aproape de noi decât credem. Vă invităm să-l ascultaţi!
Sursa: providentaoradea.ro
