Muzica „celui mai de succes şi mai cunoscut compozitor al muzicii corale din istoria recentă a Britaniei” (BBC Music Magazine) la Braşov. Psalmfest – acesta este numele concertului ce va avea loc sâmbătă, 16 mai 2009, la Biserica Neagră.
Concertul sustinut de corul ConSpirito din Cluj-Napoca, acompaniat la orgă de Steffen Schlandt, are loc la ora 14:00.
Publicul prezent în Biserica Neagră va putea asista la transpunerea psalmilor lui David pe muzica lui John Rutter, din lucrarea Psalmfest a compozitorului britanic. Printre cele nouă părţi ale lucrării se găsesc şi cunoscutele imnuri “O Clap Your Hands”, “The Lord is My Shepherd” şi “I Will Lift Up Mine Eyes”.
ConSpirito este un cor semiprofesionist format de dirijorul Kenneth Tucker în 2006 şi funcţionează sub egida Fundaţiei Jubilate. Scopul declarat al corului este de a le descoperi tinerilor muzicieni – amatori şi profesionişti – valoarea muzicii corale, şi de a cânta slavă lui Dumnezeu în mijlocul societăţii. În scurta lui istorie, corul a prezentat oratoriul Mesia de Händel şi motetul Jesu, meine Freude de Bach, pe lângă alte lucrări mai scurte în diverse stiluri muzicale, în concertele susţinute în Cluj, Deva, Bistriţa şi Suceava.
Mai multe detalii pe Brasovul Evanghelic
