Partizanii presedintelui Omar Hassan al-Bashir au intensificat atacurile asupra crestinilor si asupra altora pe care ei ii considera a fi sustinatori ai deciziei recente a Curtii Penale Internationale de a-l aduce pe presedinte in fata justitiei pentru atrocitatile din regiunea Darfur.
Potrivit unei stiri din 8 aprilie a Compass Direct, Aburahaman Tai, conducator al Bisericii Evanghelice Prezbiteriene in satul Chat din Nuba Mountains, Sudanul de mijloc, a fost batut si ranit de catre o presupusa militie guvernamentala, in prima parte a lunii martie. In 27 martie, cladirea folosita de congregatia lui Tai si de Biserica lui Cristos sudaneza a fost incendiata de acelasi grup, care se banuieste ca sustine un plan islamist. Membrii bisericii au fugit de la fata locului, temandu-se pentru vietile lor. Congregatia lui Tai s-a intalnit de atunci pentru inchinare in aer liber.
In Dungala, capitala statului de nord, o biserica a fost de curand transformata in moschee si cativa dintre credinciosi au fost convertiti cu forta la islam.
Rugati-va ca crestinii din Sudan sa ramana fermi in credinta lor cu orice pret. Rugati-l pe Dumnezeu sa le daruiasca indrazneala si intelepciune conducatorilor crestini din aceasta tara ravasita de razboaie.
Sursa: The Voice of the Martyrs
