Răspunsul creștinilor la războiul din Gaza

Plecam din Cluj-Napoca spre Dublin în ziua când a început conflictul armat iraeliano-palestinian. Era o zi normală, cu timpul de aşteptare în aeroport (întodeauna ajungi mai repede cu cel puţin două ore), cu frica de a nu se prăbuşi avionul, cu aglomeraţia de la gişee şi nelipsitul zâmbet prefăcut al stuardezelor, ca şi cum totul este sub control. Aşa arată o zi normală de călătorie care se încheie fie într-o cameră de hotel, fie la destiunaţie unde eşti aşteptat cu căldură şi o masă caldă (mai ales dacă cei la care mergi sunt români).

Aşa a fost şi ziua mea, cu aglomeraţie la gisee, cu frica de a nu se prăbuşi avionul şi masa caldă ce era pregătită de sora mea.

Totul s-a schimbat însă când am intrat pe internet să-mi verific e-mail-ul şi să „răsfoiesc presa”. Pentru mine ziua de 27 decembrie 2008 a fost o zi normală, pentru alţii însă o zi istorică, pentru unii dintre acestia chiar ultima.

Au existat ameninţări din partea Israelului că vor riposta la atacurile cu rachete lansate de Hamas asupra ţări lor. Adevărul e că nimeni nu se aştepta ca acest conflict să înceapă tocmai acum, mai ales creştinii care tocmai sărbătoriserăm „Naşterea Domnului”, in alte cuvinte venirea în lume a Celui ce a fost aducătorul de veşti bune, Cel ce a adus pacea.

Dincolo de aşteptările sau gândurile noastre conflictul a început şi fiecare dintre noi ne-am poziţionat faţă de acesta în funcţie de informaţiile pe care le avem cu privire la cele două părţi şi sistemul religios căruia îî aparţinem (fie că vrem sau nu vrem să acceptăm asta).

Eu personal sunt pentru pace, dar nu sunt pacifist, sunt pentru dialog, dar nu sunt de acord cu Vama Veche. Nu pot să admit că Dumnezeu nu are nimic cu războaiele. El e în controlul tuturor lucrurilor, chiar şi a războaielor, şi uneori chiar El le-a poruncit, nu pentru alt motiv decât acela că cel rău trebuie să plătească pentru răutatea lui (cazul amaleciţilor care au atacat mişeleşte poporul Israel când acesta se deplasa dinspre Egipt înspre ţara Canaan – vezi 1 Samuel 15:1-9).

Oricare ar fi partea pe care o susţinem (israeliană sau palestiniană – civilii sau militanţii hamas) ni se potriveşte întrebarea „ce am eu a face cu acest conflict? Ar trebui şi pot să fac ceva dacă nici Sarkozy nu a reuşit?”.

Era sâmbătă 3 ianuarie 2009, eram în Dublin la o plimbare prin centrul oraşului. Un grup de oameni gălăgioşi îmi atrăseseră atenţia – erau palestinienii (şi nu numai) ce aveau un mitting împotriva războiului din fâşia Gaza. Le dădeam dreptate, trebuia ca războiul să se termine, sigur asta însemnând ca ambele părţi să renunţe la arme.

Imi adusesem aminte de am înainte pe internet, citez:

De mai bine de opt ani, sudul Israelului este singurul loc de pe Pământ în care viaţa nu se mai împarte în zile şi nopţi, ci în alarma antiaeriană, explozia de rachete Qassam şi constatarea dezastrului după impact – citat din articolul “traumele israeliţilor din Ashkelon”.

„Totul a plecat de la politică. Noi ne înţelegeam bine între noi, până prin anii ’80, spunea Rebeca o localnică din Ashkelon, continuînd: “e normal să moară şi civili în Gaza. Dar noi le aruncăm bileţele, le dăm telefoane să-i avertizăm când îi bombardăm. Ei nu fac asta -. Ne pare rău că mor copiii, dar acesta e preţul războiului”.

Cam asta este ceea ce au trăit israeliţii timp de câţiva anii timp în care nimeni nu a ieşit în stradă să protesteze împotriva atacurilor teroriste lansate de Hamas. Doar acum la Londra a fost un mitting pro-Israel ce susţinea cauza tuturor celor ce au suferit atâta timp.

În timp ce israeliţi anunţă civili de locurile unde vor bombarda, militanţi Hamas continuă să ameninţe prin Mahmud az-Zahar, lider al Hamas şi fost ministru de Externe spunând „şi-au legitimat uciderea propriilor copiii”.

Următoarea zi fiind duminică am avut din nou posibilitatea să merg în centrul oraşului unde, plimbându-mă pe strada centrală a oraşului am observat o masă în jurul căreia erau trei tineri ce semănau a fi musulmani şi alţi ce se opreau şi vorbeau cu aceştia, primind de al ei ceva broşuri. M-am aproiat şi eu să vorbesc cu ei, fiind curios totodată de tratatele pe care ei le împart. Masa era plină cu tratate despre islamism pe care aceştia le împărţeau gratit + CD-uri cu informaţiile din broşuri. După ce primisem câteva dintre acele broşuri şi ceva informaţii despre ceea ce fac m-am îndepărtat cu întrebarea “ce facem noi creştinii?”.

Datorită conflictului din Fâşia Gaza li s-a permis, pentru o perioadă scurtă în primă fază, palestinienilor musulmani să iasă pe străzi şi să împartă tratate (care nu au nimic a face cu conflictul israeliano-palestinian). Ei au înţeles că e un moment excelent de a propovădui islamismul şi profită de moment (cel puţin în Dublin).

Ce facem noi creştinii? Vorbim despre război ca fiind ceva rău, dar nu facem nimic concret. Nu ne e greu să ne certăm care dintre cele două părţi au dreptate, dar dacă cineva ne propune să mergem cu Evanghelia acolo nu ne mai grăbim să ridicăm mâna. Ne mulţumim cu zile normale.

Conflictul se va termina chiar dacă ţine deja de 18 zile dar când va fi gata se

vor găsi creştini care să meargă în Gaza să dea o mână de ajutor la reconstruirea oraşului, prin asta o dovadă a dragostei pe care o moştenim de la Domnul nostru?

“Oamenii nu au ales Hamas pentru că arabii ar fi terorişti. I-au ales pentru că le-au construit şcoli şi spitale şi le-au dat de mâncare. Iar pentru că au votat Hamas oamenii nu merită să moară“, spune Rebecca, o israelianca a cărei casă a fost distrusă de rachetele Qassam în Ashkelon. Vor exista crestini care într-o perioadă de criză financiară să–şi riste viaţa pentru a duce Evanghelia unei populaţii obligate să trăiască sub teroare?

Războiul din Irak a făcut posibilă intrarea multor misionari în ţară, lucru care nu a fost posibil în timpul regimului Hussein, sar putea acest război să aducă aceleaşi posibilităţi.

Din imaginile şi informaţiile pe care le avem din zona de conflict se poate observa teroarea civililor, dezgustul politicii Hamas cât şi deschiderea lor la a fi ajutaţi. Dacă creştini nu vor merge să dea ajutor, fraţi lor musulmani o vor face luându-ne posibilitatea de a mai fi o pildă pentru ei.

Nu contează ce pregătire ai (contructor, inginer, doctor, asistent medical etc) într-o ţară distrusă sigur vei găsi ceva să ajuţi. Vom folosi momentele oportune, oamenii potriviţi şi locurile potrivite, pregătite de însuşi

Dumnezeu, spre a îmbogăţii o naţiune dându-le posibilitatea de al cunoaşte pe El? Sau e mai bine o viaţă normală – vorbe multe fapte puţine?

Ca răii să învingă este suficient ca cei buni să nu facă nimic. (Edmund Burke)

Daniel Pop, TPM Mediaş

[Surse de informare:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/834635/Traumele-israelienilor-din-Ashkelon/

http://victor-roncea.blogspot.com/2008/12/masacrul-din-gaza.html ]